Ministerul Apărării: SUA și Germania participă cu militari la brigada multinațională de la Craiova
Ministrul Apărăriii, Mihnea Motoc, a anunțat că brigada multinațională de la Craiova va beneficia de sprijin din partea militarilor din Statele Unite și Germania.
Mai concret, potrivit spuselor ministrului, militarii americani care vor veni în România fac parte dintr-o brigadă mecanizată pe care Washingtonul o va trimite de la anul în Europa. Ei se vor antrena în comun cu soldații români, polonezi și bulgari. În timp ce, contribuția Germania va fi la nivel de comandă și control, în România fiind trimiți doar ofițeri de stat major.
Înființarea în România a unei brigăzi multinaționale formate din 400 de militari a fost adoptată la summitul NATO de la Varșovia. La primele runde de negocieri doar Polonia şi Bulgaria şi-au exprimat dorinţa de a participa cu trupe la proiectul din ţara noastră. Negocierile din ultimele luni au adus în cadrul brigăzii SUA şi Germania. Sunt discuţii în continuare cu Italia, Turcia şi Marea Britanie, scrie digi24.ro.
O decizie privind o eventuală prezență aeriană și maritimă a NATO la Marea Neagră urmează să fie luată luna aceasta la reuniunea miniștrilor Apărării din statele aliate. Aceștia se vor reuni pe 26-27 octombrie, la Bruxelles.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, după ședința CSAT de săptămâna trecută, că Brigada 2 Infanterie "Rovine" din Craiova să devină brigadă multinațională a NATO, urmând să fie funcțională în 2018.