Ministerul Agriculturii: Peste 300 de rachete antigrindină, lansate în ultimele 6 zile
Peste 300 de rachete antigrindinăau fost lansate în perioada 22 – 28 mai,pentru protejarea culturilor agricole și a comunităților locale, a transmis Ministerul Agriculturii, sâmbătă.151 de dispozitivele au fost lansate de la punctele din Oltenia, 131 din Prahova, și 23 din Iaşi.
„În perioada 22 – 28 mai 2021, din punctele de lansare (PL) ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP), au fost lansate 305 rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Lansările au avut efectul scontat, iar pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită intervenţiilor active în atmosferă din cadrul unităţilor Sistemului”, potrivit comunicatului Ministerului Agriculturii.
Sezonul de combatere a căderilor de grindină se derulează în perioada 15 aprilie – 15 octombrie 2021.
În intervalul 15 aprilie – 28 mai, s-au lansat în total 536 de rachete antigrindină din Prahova, Oltenia, Timiş şi Moldova șiIaşi.
Lansarea acestor racheteare scopul de a reduce riscul de apariție a fenomenelormeteorologice periculoase pentru populaţie, inclusiv pentru zonele de interes economic, culturile agricole, zonele urbane şi rurale. Sunt vizateevenimente meteorologiceprecum grindina, ceaţa densă, tornadele.