Minerii din Valea Jiului amenință cu proteste! Ce îi nemulțumește pe angajați: „Este o demagogie să spui că…”

Minerii din Valea Jiului amenință cu proteste! Ce îi nemulțumește pe angajați: „Este o demagogie să spui că...”
Sursa foto: Shutterstock

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) amenință cu proteste, fiind nemulțumiți de prevederile din proiectul noii legi a pensiilor. Ei vor protesta joi, 16 noiembrie, începând cu orele 12:45, la sediile celor patru mine și la termocentrala de la Paroșeni.

Președintele Sindicatului Muntele, de la CEVJ, Darius Câmpean, a menționat că aplicarea noii legi face ca minerii care vor ieși la pensie în anii următori să aibă venituri mai mici cu 45%, în comparație cu colegii lor care s-au pensionat deja.

Minerii sunt nemulțumiți de prevederile din noua lege a pensiilor

„Sunt nemulţumiri justificate şi adevărate. Este o demagogie să spui că elimini inechităţile, iar un miner care astăzi poate ieşi la pensie, pe legea actuală – cu 25 de ani vechime, să aibă o pensie între 8.400 şi 8.600 de lei, iar pe noua lege, acelaşi miner să aibă 4.800 de lei. Pensiile noastre sunt bazate pe contributivitate. Nu poţi crea asemenea discrepanţe”, a spus miercuri, 15 noiembrie, Darius Câmpean.

De asemenea, reprezentantul minerilor a punctat și faptul că mărirea vârstei de pensionare nu ia în calcul faptul că exploatările de cărbune din Valea Jiului se vor încheia în 2032. Totodată, mărirea vârstei de pensionare în cazul femeilor nu ține cont de faptul că ele sunt supuse unor condiții grele de muncă.

„Avem colege care încarcă cărbunele în maşini, manipulează cărbunele. Nu se poate să scoţi mentenanţa şi asimilatele (serviciile asimilate, n.r.) din unităţile miniere, pentru că acelea erau condiţii de suprafaţă. Părerea mea este că cei care au lucrat la lege ori au fost rău intenţionaţi, ori rupţi de orice realitate în ceea ce priveşte condiţiile de muncă din unităţile miniere”, a adăugat preşedintele Sindicatului Muntele, potrivit Agerpres.

În condițiile menționate anterior, minerii din Valea Jiului și energeticienii de la Termocentrala Paroşeni vor protesta joi, la ora 12:45.

„Vor fi proteste, nu foarte lungi, prin care vom atrage atenţia asupra acestor aspecte”, a adăugat Câmpean.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`