Cum înţelege Complexul Energetic Oltenia să dialogheze cu minerii care aflaţi în grevă: I-a dat în judecată pe unii dintre aceştia! Angajaţii au rămas consternaţi (FOTO)

Publicat: 15 01. 2019, 15:13

Greva de la Complexul Energetic Oltenia se transformă într-un adevărat scandal.
Marţi se judecă la Tribunalul Gorj judecă cererea combinatului cu privire la suspendarea grevei minerilor prin ordonanță președințială.
Potrivit pandurul.ro, câteva zeci de mineri de la carierele aflate în grevă au fost dați în judecată.

„Ne-am adresat justiției din momentul în care acțiunea a început, pentru că trebuie să respectăm legile acestei țări”, a spus Sorin Boza, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Unul dintre angajaţii daţi în judecată, Valeriu Arsanu, de la Jilț Sud, spune că nu a fost înștiințat în niciun fel despre existența acestui proces.
“Nici măcar nu știu pentru ce este. Eu nu am făcut nimic, nu am instigat, mi-am spus o simplă părere. Am văzut acum în ziar de proces. Dacă să-ți spui o părere…. O să-i dau și eu în judecată pentru că este încălcat un drept din Constituție”, a afirmat minerul.

Manu Tomescu, vicepreședinte la Sindicatul Energia Rovinari, a intrat marți dimineață în greva foamei alături de mai mulți colegi ca urmare a faptului că administrația pune presiune pe salariați.

(Foto: pandurul.ro)

Sindicalistul se întreabă pe ce criterii au fost aleși angajaţii dați în judecată, în contextul în care toți salariații carierelor miniere sunt în grevă.

Un alt proces are termen de judecată pe 17 ianuarie, cu aceiași oameni dați în judecată, obiectul fiind „acţiune în constatarea nelegalităţii grevei – ÎNCETARE GREVĂ”.

În total, mii de mineri ai CE Oltenia se află în grevă. Minerii au întrerupt lucrul încă de vineri seară şi refuză să se întoarcă la muncă până nu vor obţine măriri de salarii şi condiţii mai bune în subteran. Protestul angajaţilor a pornit de la faptul că, în bugetul pe 2019, nu sunt prevăzuţi bani pentru majorări, deşi acestea le-au fost promise de luni bune.