Mine explozive din Ucraina plutesc în derivă pe Marea Neagră, avertizează Bulgaria / MApN, precizări oficiale

Mine explozive din Ucraina plutesc în derivă pe Marea Neagră, avertizează Bulgaria / MApN, precizări oficiale
Stațiunea Pomorie de la Marea Neagră, din Bulgaria. Foto simbol: Pixabay

Guvernul Bulgariei a reclamat prezența unor minime explozive care plutesc în derivă pe Marea Neagră, care provin din orașul-port ucrainean Odesa și care reprezintă un risc pentru traficul maritim din zonă, relatează agenția de presă EFE.

Potrivit Sofiei, materialele explozive „au fost aduse de o furtună și plutesc pe Marea Neagră, și reprezintă o amenințare pentru toate ambarcațiunile”.

MApN: „Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens”

O reacție a avut și Ministerul român al Apărării Naționale, care a precizat că Forțele Navale au dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. Potrivit MApN, până acum „nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens”.

„Direcția Hidrografică Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre. Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislația internațională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeași zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituția care coordonează activitatea operațională a zonei maritime NAVAREA III (care are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană).

Din informațiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuție a fost formulată de autoritățile spaniole pe baza unui avertisment de navigație transmis de stația Navtex Novorossiysk (Federația Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeași dată, la ora 06.59. După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligațiilor legale, tuturor instituțiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine și a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităților române situațiile în care ar observa existența unor asemenea pericole”, se arată în comunicatul transmis luni de MApN.

Conducerea Forțelor Navale a dispus intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim românesc.

„Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență  intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase «Viceamiral Constantin Bălescu» a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens”, a mai precizat MApN.

Forțele Navale sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate, spune MApN.

„În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică «Cdor. Alexandru Cătuneanu»), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice”, a conchis instituția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)