Militarul de la Târgu Jiu s-a împușcat accidental, în timp ce-și curăța arma din dotare
Soldatul care a fost găsit împușcat în cap la o unitate militară din Târgu Jiu miercuri dimineață își curăța arma din dotare, înainte de a ieși din post, moment în care arma s-a descărcat accidental, potrivit unor surse judiciare.
Caporalul Ion Aurel Toader trebuia să iasă din postul de pază şi îşi curăţa arma din dotare, însă nu a observat că mai avea un glonț pe țeavă, susțin sursele citate de Mediafax.
Militarul a fost rănit la mâini şi la cap, decedând în urma acestor răni.
Cadavrul militarului a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru necropsie. Surse oficiale au afirmat că militarul ar urma să fie înmormântat, vineri, în localitatea natală Alimpeşti, cu onoruri militare.