Militarii români din Afganistan, mesaje pentru familii cu ocazia Paștelui! Urări emoționante de la cei care își apără PATRIA departe de patrie: ”Ele sunt puterea mea aici, și vreau să le spun că le iubesc foarte mult” (VIDEO)

Publicat: 26 04. 2019, 16:08
foto: Facebook

Militarii români din Batalionul 300 Protecția „Sfântul Andrei”, dislocați în îndepărtatul Afganistan, au ținut să le transmită familiilor câteva mesaje călduroase, cu ocazia Sfântului Paște, cea mai importantă sărbătoare a creștin-ortodoxiei.

„Cu ocazia sfintei sărbători a Învierii Domnului, noi, militarii Batalionului 300 Protecția Forței «Sfântul Andrei», dislocat în teatrul de operații din Afganistan, vă transmitem tuturor celor de acasă, multă sănătate, bucurie, pace și Lumină Sfântă în casele și în sufletele dumneavoastră. Hristos a Înviat!”, a spus locotent-colonel Ilie Melinte, comandantul Batalionului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Miltarii noștri își riscă zilnic viața pentru patrie și familie. Ei, bine, deși ne putem imagina cu toții cât de puternic trebuie să fie un astfel de om, atunci când au transmis mesajul, gândul la familie i-a emoționat aproape fără echivoc.

„Vreau să transmit acest mesaj, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, familiei mele, iubitei mele soții, Georgiana, și iubitei mele fetițe, Alesia-Ioana, vreau să le mulțumesc în primul rând pentru sprijinul acordat în această misiune. Ele sunt puterea mea aici, și vreau să le spun că le iubesc foarte mult. Să stea liniștite, pentru că eu sunt sănătos și sunt bine, și mai e puțin, și o să ajung acasă”, a spus caporalul Florin Auraș Preda, vizibil mișcat de acest moment.

Deși în teatrul de operații ei par de neclintit, desprinși de gânduri ce i-ar putea purta în alte locuri, aproape toți au familii acasă, care îi așteaptă cu dor și care le dau putere atunci când se duc la luptă, gata să facă sacrificiul suprem pentru ceea ce iubesc.

„Cu ocazia Învierii Domnului, vreau să-i transmit familiei multă sănătate, fericire, și fetelor, vă iubesc!”, a spus caporalul Florentin Cristea, cu ochii aproape înlăcrimați.
Batalionul de Infanterie Protecţia Forţei funcţionează ca o entitate, în care cea mai prețioasă resursă pentru îndeplinirea misiunii o constituie militarul. Pornind de la această premisă, „trebuie să ne antrenăm cu eficienţă, să fim receptivi şi deschişi spre nou şi, ceea ce este cel mai important, să ne mărim disponibilitatea spre efort”, preciza comandantul batalionului, locotenent-colonel Ilie Melinte, în finalul anului trecut, potrivit rft.forter.ro.

„Învierea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Cu acest prilej, vreau să vă transmit din îndepărtatul Afganistan vouă, celor dragi mie de acasă, multă fericire și pace sufletească. Hristos a înviat!”, a spus și sublocotentul Denisa Apostol.