Cine sunt militarii români răniți în atacul din Afganistan: Care este starea celor opt soldați 

Cine sunt militarii români răniți în atacul din Afganistan: Care este starea celor opt soldați 

Ministerul Apărării Naționale a făcut publice numele celor opt militari români care au fost răniți luni într-un atentat terorist comis în Afganistan. Aceștia au între 34 și 43 de ani, fac parte din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel și sunt pentru a doua sau a treia oară într-o astfel de misiune.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al MApN:

”Militarii din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniți în incidentul produs astăzi, 30 aprilie, în Afganistan, se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

Cei opt sunt plutonierul major Ionescu Marius Valentin (41 de ani, căsătorit, aflat la a treia misiune în Afganistan), plutonierul Rădoi Eugen Luci (39 de ani, căsătorit, o misiune în Kosovo, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Ganță Adrian Bogdan (40 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popescu Florin Adrian (38 de ani, căsătorit, aflat la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a David George Marian (34 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Radu Ionel (39 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan), caporalul clasa a III-a Popelcă Petre (43 de ani, căsătorit, la a treia misiune în Afganistan) și caporalul clasa a III-a Bădulescu Nicolae Marian (43 de ani, căsătorit, la a doua misiune în Afganistan).

După producerea incidentului a fost securizată zona, conform procedurilor, și militarii răniți au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde sunt luate toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de tratament şi îngrijire.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

Vom reveni cu detalii despre starea celor opt militari pe măsură ce vor fi realizate investigații medicale complete.

xxx

Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`