Mai multe orașe din Marea Neagră i-au îndemnat pe europeni să aloce milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru renovarea mai multor construcții vechi cu istorie și tradiție.
Una dintre construcțiile care au nevoie de ajutor este Casa Brusalis, construită în 1881. Clădirea a fost transformătă într-un boutique hotel de către o familie, însă le-a fost de greu fiindcă nu aveau fonduri, așa că s-au ales cu două credite bancare. Renovarea clădirii a durat în jur de patru ani și a fost modificată în așa fel încât să se păstreze anumite aspecte originale ale casei, potrivit stirileprotv.ro.
Piața Ovidiu din Constanța are o mulțime de construcții arhitecturale cu tradiție care se degradează tot mai mult pe zi ce trece și au nevoie de renovare.
Palatul Șuțu, Hotel Intim sau Blocul interbelic al comunității evreiești sunt doar câteva dintre clădirile aflate în declin.
Șansa ca astfel de construcții să beneficieze de fonduri vine de la Bruxelles. Astfel, prin Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre, proprietarii ar putea primi milioane de euro, condiția fiind asocierea între proprietarii din mai multe țări.
"În condițiile în care beneficiarii trebuie să fie unul din România și 2 din țările partenere, nu poate să aplice doar municipiul Constanța și să ia un proiect de un milion de euro, nu, minim 3 parteneri", a explicat Sevil Shaidehh, ministrul Dezvoltării Regionale.