Mike Pompeo, secretar de stat în Administrația Trump, a refuzat să accepte victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. El s-a arătat convins că republicanul și-a mai asigurat un mandat la Casa Albă și a vorbit despre o „tranziție lină spre a doua administrație Trump”.
Pompeo, șef al diplomației americane și unul dintre cei mai fideli oameni ai lui Trump, a susținut că, după ce vor fi numărate corect toate voturile valide și vor fi îndeplinite toate procedurile legate de desfășurarea scrutinului, lumea va vedea că, de fapt, Donald Trump a câștigat, și nu Joe Biden.
„Vom avea o tranziție lină spre a doua Administrație Trump. Lumea se uită la ce se întâmplă. Vom număra toate voturile și când procesul se va fi terminat, vor fi selectați electorii. Avem o procedură, iar Constituția o expune destul de clar. Lumea trebuie să aibă încredere că tranziția necesară pentru ca Departamentul de Stat să fie funcțional va fi încununată de succes pentru președintele care se va afla în funcție în 20 ianuarie”, a declarat secretarul de stat Mike Pompeo, citat de CNN.
Numărarea voturilor nu s-a terminat în Statele Unite, deși scrutinul a avut loc pe 3 noiembrie.
Proiecțiile media americane, însă, îl dau învingător pe candidatul democrat Joe Biden, care și-ar fi asigurat minimul de 270 de electori necesari, după ce ar fi câștigat Pennsylvania natală. El a și susținut un prim discurs în fața națiunii în calitate de președinte-ales al SUA. Și colega sa, democrata Kamala Harris, a susținut un discurs în calitate de viitor vicepreședinte al Statelor Unite. Ea ar urma să intre în istorie ca fiind prima femeie care ocupă această funcție.
De altfel, Donald Trump și echipa sa de campanie au acuzat de mai multe ori că au existat fraude la numărarea voturilor și că se vor adresa Justiției.
„Credem că aceşti oameni sunt hoţi. Mașinăriile marilor oraşe sunt corupte. Astea au fost alegeri furate”, a scris Donald Trump, pe Twitter. El a mai precizat că „avem o istorie în această ţară de probleme cu alegerile”.
Bill Barr, secretarul american al Justiției, a autorizat deschiderea de anchete privind posibile nereguli la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.
Biden a calificat drept „jenant” refuzul lui Trump de a-și recunoaște înfrângerea.
Deși numărătoarea voturilor continuă, după ce toate televiziunile americane au anunțat că Biden a câștigat scrutinul, liderii lumii au început să-i trimită mesaje de felicitare. Inclusiv președintele Klaus Iohannis a făcut acest lucru.
Au fost, însă, și câteva excepții notabile: președintele rus Vladimir Putin, președintele chinez Xi Jinping, premierul israelian Benjamin Netayahu, prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și președintele brazilian Jair Bolsonaro.
„Credem că ceea ce trebuie făcut ar fi să așteptăm rezultatul oficial al alegerilor”, a motivat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
La rândul său, Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a transmis că Beijingul va urmări cum se aplică „legea și procedurile din SUA”.