Mii de oameni l-au condus pe ULTIMUL DRUM pe POLIȚISTUL ucis în Gara Suceava (FOTO)

Foto: Monitorul de Suceava

Câteva mii de oameni l-au condus pe ultimul drum pe agentul de poliție Sorin Vezeteu, ucis joi seara în Gara Burdujeni, care este înmormântat în localitatea sa natală, Dumbrăveni, după ce duminică, în jurul orei 11.00, s-a desfășurat un ceremonial la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Suceava, transmite Agerpres.

Un ceremonial religios s-a desfășurat și la biserica din Dumbrăveni, după care cortegiul s-a deplasat la cimitir, unde Sorin Viziteu urmează să înmormântat cu onoruri militare.

Un număr foarte mare de colegi din Poliția Transporturi Feroviare, angajați de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, rude, prieteni, localnici au venit să-l conducă pe ultimul drum pe Sorin Vezeteu.

La ceremonialul religios este prezent și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătădecretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliție Dumitru Constantin Sorin Vezeteu,omorât joi noaptea în gara Burdujeni, din Suceava, de un tânăr de 23 de ani, Ioan Beșa.

Decorarea a fost făcută la propunerea Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Totodată, premierul Mihai Tudose a anunțat, sâmbătă, căpatrulele nu vor mai fi niciodată asigurate de un singur polițist, el afirmând că a discutat acest aspect cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)