Mihail Vlasov revine după gratii: A primit 8 ani de închisoare pentru corupție

Publicat: 03 11. 2020, 19:25
Foto: Mihail Vlasov / Facebook

Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrii a României, a fost condamnat, marți, la 8 ani de închisoare. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă. Pedeapsa i-a fost mișcorată, căci în primă instanță primise 9 ani și 10 luni cu executare. Potrivit procurorilor DNA, persoanele vizate în acest dosar au adus un prejudiciu de peste 54,3 milioane lei Camerei de Comerţ și de circa 6,1 milioane lei societăţii Romexpo.

Vlasov a mai fost condamnat în trecut. El a primit 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă și dare de mită. Pe 3 noiembrie 2017, el a fost eliberat condiţionat, în urma unei decizii a judecătorilor din Vaslui.

Mihail Vlasov, condamnat într-un nou dosar de corupție

Marți, magistrații Curții Supreme l-au condamnat pe Mihail Vlasov la opt ani de închisoare pentru folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar a fost judecată și fiica sa, Ingrid Vlasov, dar Curtea Supremă a dispus încetarea procesului, pe motiv ca fapta s-a prescris.

Rodica Luiza Grigorescu, la data faptelor secretar general al Camerei, a primit 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, Mariana Rodica Suciu, la data faptelor director general la SC Romexpo SA, a fost condamnată la 3 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare, iar Nicolai Zdrobici, administrator de firmă, a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni cu suspendare.

Mihail Vlasov a fost obligat să plătească 53.823.942 lei daune materiale către Camera de Comerţ şi Industrie a României, din care 48.301.870 lei singur și 5.522.071 lei în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

Vlasov trebuie să achite și 6.086.741 lei daune materiale către partea civilă Romexpo SA, în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

Ce acuzații i-au adus procurorii DNA lui Mihail Vlasov

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au acuzat pe Mihail Vlasov că, în perioada 2008 – 2014, a întreprins acţiuni astfel încât „bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi”.

Anchetatorii au mai afirmat că, prin contractele semnate cu Cabinetul Individual „Avocat Mihail M. Vlasov”, au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în favoarea lui Mihail Vlasov şi a unor membri de familie.

„Mihail Vlasov şi-a însuşit sume de bani din bugetul CCIR, pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din ‘Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui’, prevăzut în bugetul CCIR, ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie; suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al CCIR, prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie”, a mai acuzat Direcția Națională Anticorupție.