Mihail Vlasov, eliberat condiționat din Penitenciarul Vaslui. ”Împăratul“ nu are voie să părăsească România până în 2020

Publicat: 03 11. 2017, 12:30

Mihail Vlasov va fi eliberat condiționat, au decis judecătorii din Vaslui. Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României ispășea o condamnare de 5 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă și dare de mită.

În premieră pentru un condamnat de corupţie, judecătorii au stabilit un program de supraveghere între data liberării condiţionate şi data împlinirii efective a pedepsei, informează Adevărul. Practic, Mihail Vlasov va urma un program de supraveghere până pe 6 septembrie 2020. Până atunci, el nu va avea voie să părăsească România.

De asemenea, el va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi de câte ori i se cere, să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă și informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Vlasov a intrat la închisoare în iunie 2015, după ce judecătorii din Iași i-au contopit două pedepse, de 5 ani şi 2 ani, primite pentru trafic de influenţă și dare de mită, amintește ziaruldeiasi.ro.

Mihail Vlasov a fost prins în flagrant când primea 200.000 de euro de la un om de afaceri, parte dintr-o șpagă de un milion de euro. În schimb, el îi promisese că se va folosi de influența pe care o avea la Curtea de Arbitraj Internaţional, unde respectivul om de afaceri se judeca cu un alt afacerist.

În cel de-al doilea dosar, Vlasov a fost acuzat că a făcut presiuni pe lângă un parlamentar pentru ca Registrul Comerţului să fie trecut, printr-o lege, în subordinea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pe care el o controla.