Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri și vicepreședinte al PNL, a declarat că Parlamentul nu poate decide peste o decizie a Curții Constituționale. Astfel, ar părea că el spune că, în cazul în care judecătorii CC decid că Băsescu poate reveni la Cotroceni, Parlamentul nu poate interveni în niciun fel.
„Orice instituţie a statului trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale şi de aceea nu este cazul să vorbim despre o altfel de decizie decât cea pe care o va pronunţa Curtea. Rămâne să vedem care este aceasta,” a afirmat acesta la RFI.
Fiind întrebat dacă Parlamentul poate decide altfel, dacă CCR invalidează Referendumul, ministrul a răspuns: „În nici un caz, nu poate decide Parlamentul peste o decizie a Curţii, oficială şi publicată în Monitorul Oficial. Nu am auzit de aşa ceva şi nu văd cum ar fi posibil”.
Acesta a discutat și situația legată de actualizarea listelor electorale și „mini-recensământ.”
„Acea expresie (mini-recensământ-n.r.) este una colocvială, ca să spun aşa, în sensul în care nu e vorba de altceva decât de a stabili conform deciziei Curţii Constituţionale, care este situaţia. Deci nu a face ceva post-referendum, să ne înţelegem. Am remarcat foarte clar din declaraţiile domnului Duşa, dar şi ale domnului Stroe, că Ministerul Administraţiei şi Internelor stabileşte situaţia listelor electorale la data referendumului, nu mai devreme, nu mai târziu. Erori sau actualizări pot fi luate în considerare numai faţă de listele care au fost valabile la data referendumului şi asta se şi întâmplă,” a mai declarat Mihai Voicu.
Recent, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a spus că, dacă magistrații CCR nu validează rezultatul referendumului, Parlamentul ar trebui să decidă organizarea unui al doilea tur, în care să nu existe cvorum.