Mihai Necolaiciuc ajunge în România, după mai bine de şase ani de la fuga din ţară

Publicat: 20 04. 2011, 08:39
Foto: ziuaonline.ro

Fostul director CFR, Mihai Necolaiciuc sosește miercuri în România, la mai bine de șase ani de la fuga sa din țară. El este adus din SUA de o escortă a Biroului Național Interpol din România.

Mihai Necolaiciuc va sosi pe Aeroportul Otopeni, şi potrivit surselor, va fi dus în faţa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează dosarele sale.

Necolaiciuc, acuzat că a delapidat milioane de euro de la CFR, are mai multe dosare privind comiterea mai multor infracțiuni.

El a fost urmărit în SUA aproape cinci ani, fiind judecat în lipsă, în trei dosare, care au fost instrumentate de DNA şi în care au fost înregistrate prejudicii de peste 100 de milioane de euro.

Mihai Necolaiciuc s-a născut pe 24 iulie 1952, la Gura Humorului, iar din 1973 a început să lucreze la Căile Ferate Române.

Din 1988 ocupă funcţia de director regional la CFR Iaşi, pentru ca în anul 2000 să fie promovat ca director al CFR, de actualul şi fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, în timpul primului mandat al acesteia.

Afacerile lui Necolaiciuc au înflorit şi în mandatul social-democratului Miron Mitrea, succesorul lui Boagiu. În 2003, la finele mandatului său, Necolaiciuc lăsa în urmă, la CFR, o gaură de 111 milioane de euro, şi datorii de peste 500 de milioane de euro.

Mihai Necolaiciuc, adus în ţară

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Necolaiciuc a risipit banii CFR-ului prin achiziţii cel puţin ciudate, precum cea de costume  de scafandru, la preţuri umflate de zeci sau chiar sute de ori.

Vezi achiziţiile supraevaluate ale lui Mihai Necolaiciuc în mandatul de director CFR.

Mihai Necolaiciuc a fost trimis, pentru prima dată, în judecată pe 1 februarie 2008, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru un prejudiciu adus CFR, de peste 18 milioane de euro.

Ulterior, pe numele lui Necolaiciuc au mai apărut şi alte dosare, iar prejudiciul total se ridică la fabuloasa sumă se ridică la 55 de milioane de euro. La această dată însă, Necolaiciuc nu se mai află în ţară, pentru a fi adus în faţa justiţiei. Plecase încă din februarie 2005, împreună cu Florian Buşcă, fiul lui Miron Mitrea.

În octombrie, a fost amis, la propunerea Direcţiei Naţionale de Anticorupţie, un mandat de arestare, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile. Ulterior, Necolaiciuc este dat în urmărire internaţională de către Centrul Interpol Lyon, acuzat de o fraudă de 27 de milioane de euro.

În 2007, pe numele fostul director al CFR S.A. sunt deschise 32 de dosare penale. Alături de Necolaiciuc, sunt învinuite alte 29 de persoane. Tot în 2007 este emis un mandat de arestare preventivă şi un mandat de arestare european, pentru Necolaiciuc, contestate şi acestea cu recurs de avocatul ex directorului CFR.

Urmează apoi o bâlbâială a justiţiei române, care anulează un  mandat de arestare preventivă a lui Necolaiciuc, în 2006, şi în consecinţă, pe cel internaţional. Motivul a fost că procesul verbal al şedinţei, în carefusese emis mandatul de arestare, la pagina 35, se preciza că Mihai Necolaiciuc a fost în sala de judecată şi nu a cerut recurs.

Necolaiciuc era însă fugar în străinătate. Timp de câţiva ani, a fost de negăsit. În iunie 2009, agenţii federali americani, din West Palm Beach Florida, anunţau că l-au reţinut pe fostul director CFR. Atunci au început procedurile de extrădare, ulterior, după discuţiile cu oficialii români, secretarul de stat al SUA, Hilary Clinton, a semnat decretul de extrădare.