Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia CAB este definitivă

Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia CAB este definitivă

Fostul șef al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat, vineri, la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare, decizia Curții de Apel București fiind definitivă, relatează B1 TV.

Acesta este acuzat că ar fi fraudat căile ferate române cu 2,7 milioane euro.

Dosarul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

În 12 mai 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc, la acel moment în stare de arest preventiv, fost director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA şi a Vioricăi Olăeru, fost director al Direcţiei Economice în perioada 26 noiembrie 2001 – 10 octombrie 2003, pentru infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în formă continuată (66 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2000, România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, care viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.

În ceea ce priveşte CNCFR SA, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane de euro. Clauzele contractuale stipulau ca banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natura celor menţionate. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

În aceste condiţii, în perioada decembrie 2001 – ianuarie 2003, Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general al CN CFR SA şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de 86.099.721.567 ROL (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende etc).

Pentru a recupera paguba creată, procurorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile, atât din România cât şi din SUA, aparţinând celor doi inculpaţi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)