Medicul Mihai Craiu: „Încărcătura virală cu SARS-CoV-2, în secrețiile copiilor studiați, a fost similară cu cea de la adulții bolnavi”. Ce spune specialistul despre reluarea cursurilor în școli

Publicat: 06 05. 2020, 15:01
Foto: Facebook

Medicul Mihai Craiu precizează într-o analiză publicată pe Facebook că una dintre măsurile care au contribuit la scăderea semnificativă a curbei în ceea ce privește evoluția cazurilor de COVID-19 este închiderea școlilor. În acest context, renumitul medic atrage atenția că autoritățile trebuie să găsească soluții adecvate pentru a modifica tipul de interacțiune riscantă între elevi anterior deschiderii școlilor.

“În analiza sa medicul Mihai Craiu atrage atenția că elevii suntexpuși riscului de a se infecta cu noul coronavirus la fel ca populația adultă, în condițiile în care au tendința de a respecta de trei ori mai puțin regulile de distanțare socială:

Un studiu recent publicat în Science documentează că există aparent o susceptibilitate de 3 ori mai mică a copilului la achiziția noului coronavirus, față de adult. Dar copiii respectă puțin/deloc regulile de distanțare socială și interacționează “riscant” cam de 3 ori mai frecvent decât adulții, motiv pentru care riscul de infecție, în ansamblu, este similar”, a scris medicul Mihai Craiu.

Totodată acesta invocă alte studii potrivit cărora încărcătura virală cu SARS-CoV-2, în secrețiile copiilor studiați, a fost similară cu cea de la adulții bolnavi.

“Un ultim argument ce demontează lipsa posibilității transmiterii SARS-CoV-2 de la copil, în comunitatea de adulți, este articolul publicat de celebrul virusolog german Dr Christian Drosten, de la Universitatea de Medicina Charité din Berlin.

Autorii au arătat că încărcătura virală cu SARS-CoV-2, în secrețiile copiilor studiați, a fost similară cu cea de la adulții bolnavi. Experții germani au studiat 47 copii infectați, cu vârste între 1 și 11 ani, și au consemnat că 68% din aceștia aveau semne minime de boală.

CONCLUZIA – închiderea școlilor a contribuit la aplatizarea curbei și a scăzut cu 40-60% rata de transmitere în comunitate a COVID-19. Vor trebui căutate strategii pentru a modifica tipul de interacțiune “riscantă” în populația pediatrică anterior deschiderii școlilor. Până la “relaxare” trebuie să respectăm regulile actuale și sa căutam soluții“, precizează medicul Mihai Craiu.

Raed Arafat, despre măsurile de pregătire în școli

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a oferit detalii importante despre desfășurarea orelor în școli și despre soarta învățământului din România, în contextul pandemiei de COVID-19.

Potrivit lui Ared Arafat, elevii vor trebui să aibă acces la apă şi săpun, educaţie sanitară în sensul igienei pentru toţi copiii.

Totodată, elevii bolnavi nu vor avea accesul în școală. Dacă elevii se prezintă cu simptome de boală vor fi trimiși acasă sau la medic. Modificate ar urma să fie și pauzele în școlile cu un număr mare de elevi. Astfel, în acest caz pauzele urmează să fie distanţate, astfel încât să nu se creeze îmbulzeală.

Raed Arafat a mai spus că o parte din elevi ar trebui să poarte măşti.

Pandemia de COVID-19 a afectat desfășurarea cursurilor în școli

România e în stare e urgență din 16 martie, din cauza epidemiei de coronavirus. La jumătatea lunii aprilie, această stare a fost prelungită cu încă o lună prin decret prezidențial. Ea ar urma să fie ridicată de la jumătatea lunii mai, când primele măsuri de relaxare a restricțiilor vor intra în vigoare.

Din 11 martie, școlile au fost închise și, de atunci, orele s-au ținut online.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că starea de urgență din România nu va fi prelungită și se va încheia în 14 mai, dar a precizat că, din 15 mai, la nivel național va fi declarată stare de alertă. Elevii nu se vor întoarce însă în clase după această dată.