Migranți din Siria, Irak şi Afganistan, prinşi când încercau să intre ilegal în România. Cum au încercat să-i păcălească pe polițiști
Poliţiştii de frontieră de la Calafat au prins cincisprezece cetăţeni din Siria, Irak şi Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, având ca destinație finală Italia.
Migranții erau ascunși în remorca frigorifică a unui camion condus de un cetăţean grec, la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria.
Totodată, cetățeanul grec era însoţit de un conaţional care avea calitatea de şofer de rezervă. La prima vedere remorca frigorifică era goală, însă în urma unor controale amănunțite echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, i-au găsit pe cei cinsprezeci migranți ascunși într-un loc special amenajat în partea din faţă a remorcii.
În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că şase bărbaţi sunt din Siria, cinci din Irak şi patru din Afganistan, având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în remorcă pe teritoriul Greciei, cu o zi în urmă, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc şi plătind 6.000 de euro fiecare, cu intenţia de a ajunge în Italia.
De asemenea, cei doi şoferi au susţinut că nu aveau cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.
Poliţiştii de frontieră le-au întrerupt călătoria bărbaţilor, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferii greci şi cei cincisprezece bărbaţi au fost preluaţi de autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.