"Miercurea Neagră pentru economia României". Protest al societății civile împotriva modificărilor fiscale (FOTO)
Premierul Mihai Tudose a anunțat, marți, că în ședința de guvern de a doua zi vor fi adoptate modificările la Codul Fiscal prin ordonanță de urgență, în ciuda faptului că acestea sunt aspru criticate de sindicate, mediul de afaceri și de analiștiieconomici.
"Corupția ucide", platformă care a organizat numeroase proteste de amploare împotriva modificărilor legilor în justiție care să afecteze indepedența justiției și lupta anticorupție, a îndemnat la un protest miercuri începând cu ora 11 în fața Palatului Victoria.
Platforma a numit ziua în care vor avea loc aceste modificări drept "Miercurea Neagra", precum vinerea în care au fost votate în Parlament numeroase modificările la legile justiției a fost numită "Vinerea Neagră", și acuzat guvernul că prin aceste modificări menită să cârpească bugetul pe care nu a fost capabil să îl gestioneze se distruge economia liberă.
"8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenționează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanță de Urgență), vor aduce haosul în planurile de afaceri și în salarizare. În acest fel, inconștiența guvernanților distruge orice șansă pentru o economie predictibilă și stabilă în România.
Începând cu ora 11:00, vom fi în Piața Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susțină acest protest și să le dea câteva ore libere prin rotație angajaților, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspirației și să înțeleagă că este ultima șansă de a lupta împotriva unei ”Revoluții Fiscale” care le va pune în pericol business-ul", scrie "Corupția Ucide" pe Facebook.
În plus, platforma îndeamnă toate companiile mari să se alăture mișcării lor și să protesteze împotriva modificărilor pe care guvernul le va face miercuri prin ordonanță de urgență.