Mieii de Paște vor fi mai mari în acest an. Cât vor plăti românii pentru un kilogram de carne: „Totul depinde de țările arabe”

Publicat: 24 01. 2023, 21:25
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Cu toate că în acest an Paștele cade mai devreme decât anul trecut, mieii vor fi mari. Iarna neaşteptat de caldă a dat peste cap până şi bioritmul animalelor.

Înainte de de sărbători, mulți miei vor depăși 15 kilograme. Singura necunoscută în acest moment este prețul, care este influențat și de cererea de pe piața arabă, potrivit stirileprotv.ro.

Fermierii așteaptă să vadă care este oferta țărilor arabe

Se pare că la stânele din Gorj, oile au fătat primii miei în ajun de Crăciun, iar în prezent au deja câteva kilograme.

„Ăștia se vor face până la Paște între 12 și 15 kilograme”, a declarat Nicolae Vaidianu, crescător de oi, potrivit sursei citate.

Anual piața arabă consumă între 3.000 și 4.000 de tone de carne de miel din România, astfel în funcție de prețul de acolo, ciobanii din țara noastră hotărăsc cât mai vând și pe piața internă.

„Sperăm să fie prețul măcar acceptabil, să ne scoatem și noi cheltuielile. Totul depinde de țările arabe, dacă la ei merge treaba, se dă drumul, că la noi mulți nu se mai ocupă să-i taie, îi dă la tir și dacă va fi prețul rău la arabi, va fi și la noi”, a transmis Nicolae Vaidianu, crescător de oi.

Pe piața internă sunt aceleași prețuri ca anul trecut

Mielul în viu costă între 20 de lei kg și 40 de lei, tranșat, direct de la productor și între 50 și 65 de lei, în măcelării și supermarketuri.

„Cerealele, anul ăsta, au fost cu 20-30% mai scumpe ca anul trecut, depinde de ce căutare are, câți români vor să mănânce tradițional”, a spus Aron Sandru, cioban.

Un fermier din județul Alba are peste 500 de oi din rasa țigaie și suffolk, iar o parte dintre ele au fătat la sfârșitul anului trecut. În această situație, un miel poate ajunge la două familii.

„Sunt și așa de vin două familii și împart mielul în două, unul mai mare și atunci merge. Carnea are un gust bun, nu miroase a oaie deloc”, a specificat Ioan Moga, fermier.