Michèle Ramis își încheie mandatul de ambasador al Republicii Franceze în România

Michèle Ramis își încheie mandatul de ambasador al Republicii Franceze în România

Michèle Ramis își încheie mandatul de ambasador al Republicii Franceze în România, funcție pe care a îndeplinit-o din anul 2017.

În acest context. Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a primit-o marți în vizită de rămas-bun, pe Michèle Ramis.

Potrivit unui comunicat MAE, șeful diplomației române a evidențiat contribuția pozitivă a doamnei ambasador Michèle Ramis în beneficiul relațiilor bilaterale româno-franceze și profesionalismul și dedicația manifestate pe parcursul întregului său mandat.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale, definită de Parteneriatul Strategic bilateral și de afinitățile culturale, lingvistice și istorice, așa cum acestea au fost reafirmate recent în cadrul Sezonului România-Franța.

Demnitarul român a evocat, cu acest prilej, împreună cu ambasadorul Ramis, momentele de referință ale mandatului acesteia, care a contribuit la dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale din ultimii trei ani: vizitele la nivel de șef de stat (Președintele Franței Emmanuel Macron în România – 2017, Președintele României Klaus Iohannis în Franța – 2018), cooperarea din timpul Sezonului România-Franța (2018-2019), cooperarea din timpul evenimentelor dedicate Centenarului (2018), respectiv cooperarea din timpul Președinției române a Consiliului UE (2019).

La final, ministrul Bogdan Aurescu a adresat mulțumiri ambasadorului Michèle Ramis pentru întreaga sa activitate în România, urându-i succes în misiunile sale viitoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)