„Mi se spune <Pleci> şi plec”. Un șofer care i-a adus pe craioveni la protest CONFIRMĂ că grupul a fost organizat

Publicat: 08 02. 2017, 11:36

În urma protestelor din ultimele zile din Piața Victoriei, mai mulți susținători ai Guvernului Grindeanu au demarat o contramanifestație la Palatul Cotroceni prin care s-au revoltat împotriva președintelui Iohannis.

În urma acestui eveniment, în mediul online au apărut mai multe informații și fotografii cu semnături prin care se preciza că unii dintre protestatarii de la Cotroceni ar fi fost aduși într-un mod organizat.

Marți seara, o parte dintre oamenii care au ieșit în stradă contra lui Iohannis au venit din Craiova, organizați în autocare.

Reporterul B1 a încercat să vorbească cu oamenii, însă niciunul nu a confirmat acest lucru, deși din modul în care vorbeau se simțea altceva. (Mai multe detalii AICI).

În acest context, unul dintre șoferi a fost mai deschis și a confirmat că a venit cu un grup organizat de la Craiova.

„-De unde veniţi?

-Din Craiova. 12 persoane. Nu m-a tocmit nimeni, eu lucrez, sunt angajat. Mi se spune "Pleci" şi plec. Traseul e înapoi acasă astfel încât să nu depăşească termenul regulamentar.

-Oamenii au venit pregătiţi?

-Ce pregătiţi? Eu ştiu cu ce au venit ei? Vin cu ce vor”, potrivit Digi24.