Metroul din Drumul Taberei nu se mai deschide pe 30 iunie. Care este noul termen pentru finalizarea lucrărilor

Metroul din Drumul Taberei nu se mai deschide pe 30 iunie. Care este noul termen pentru finalizarea lucrărilor
Foto: facebook.com/pg/metrorexoficial.ro

Finalizarea lucrărilor pentru Magistrala 5 din Drumul Taberei va fi din nou amânată, deși termenul înaintat de ministrul Transporturilor pentru deschiderea noii magistrale era 30 iunie. Astfel, lucrările la metroul din Drumul Taberei nu vor fi recepţionate la sfârşitul lunii iunie, aşa cum au declarat recent ministrul Transporturilor, Lucian Bode şi premierul Ludovic Orban.

Amânarea are loc în condițiile în care Metrorex se confruntă cu o criză a forței de muncă pentru terminarea lucrărilor. În acest sens, mai e nevoie de aproape 1.000 de muncitori.

Potrivit liderului Sindicatului Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, noul termen pentru finalizarea lucrărilor este sfârșitul anului 2020.

„Sperăm spre sfârşitul anului, mai vorbim până atunci, să se dea în exploatare Magistrala 5”, a declarat Ion Rădoi, potrivit hotnews.ro.

„Ne trebuie 1.000 de angajaţi, pentru că vorbim de 10 staţii şi un depou. Nu e simplu să întreţii 10 staţii, la fel şi în cazul depoului. Este destul de mult de lucru în continuare pentru a face recepţia respectivă”, a mai spus Ion Rădoi.

Minsitrul Transporturilor a anunțat că lucrările la magistrala de metrou M5 Drmul Trumul Taberei vor fi gata până în iunie

Această nouă amânare are loc în condițiile în care ministrul transporturilor, Lucian Bode,a anunțat într-o ședință de guvernde la sfârșitul lunii martie că lucrările la magistrala de metrou M5Drumul Tabereicontinuă și sunt în grafic, iar termenul de finalizare rămâne cel stabilit: iunie 2020.

„Am avut o videoconferinţă cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră şi feroviară din România, alături de colegii mei din companiile CFR Infrastructură, Compania de Drumuri, respectivMetrorex. Toţi au reconfirmat faptul că şi în actualele condiţii, termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii în infrastructura de transport rămân nemodificate şi mă bucur să anunţ, de exemplu, că lucrările la magistrala de metrou M5Drumul Tabereirămân în grafic, iar termenul nemodificat, asumat pentru finalizare, rămâne luna iunie 2020”, a spus Lucian Bode în ședința de guvern.

Premierul Ludovic Orban, despre deschiderea Metroului ddin Drumul Taberei

La rândul său, premierul Ludovic Orban a anunțat că Magistrala 5 de metrou poate fi dată în folosinţă în luna iunie.

Metroul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie. Acestea sunt, ca să zic aşa, angajamentele care sunt luate de constructor. Eu am convingerea că, în momentul de faţă, constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite”, a declarat Ludovic Orban, care a subliniat în toamna anului trecut că mai erau de finalizat patru din cele 10 stații.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)