Metroul bucureştean, imaginea vie a sărăciei. Șefii de la Metrorex se lăfăie în vacanţe scumpe pe Riviera Franceză, plătite din lefuri cu multe zerouri (VIDEO)

Metroul bucureştean, imaginea vie a sărăciei. Șefii de la Metrorex se lăfăie în vacanţe scumpe pe Riviera Franceză, plătite din lefuri cu multe zerouri (VIDEO)

Metroul bucureştean a devenit imaginea vie a sărăciei. În timp ce în alte capitale europene, staţiile au fost transformate în galerii de artă, la noi, metroul e în paragina. Mizerie, scaune rupte, pereţi în care s-a infiltrat apa, panouri publicitare goale şi tonomate nefuncţionale. Cel mai mult au de suferit călătorii. Când nu se înghesuie în trenuri, aşteaptă la cozi interminabile în faţa ghişeelor unde se vând abonamente. În tot acest timp, şefii de la Metrorex se lăfăie în vacanţe scumpe pe Riviera Franceză, plătite din lefuri cu multe zerouri, arată B1 TV.

O călătorie în staţiile de metrou bucureştene pare o reîntoarcere în trecut. Acelaşi spaţiu auster, de acum 25 de ani. Timpul, dar şi nepăsarea celor cu putere de decizie şi-au spus însă cuvântul, iar spaţiile populate zilnic de milioane de români au ajuns în stare deplorabilă. Staţiile de metrou, chiar şi cele din centrul oraşului, sunt cucerite de gunoaie, cu pereţi cojiţi, mâncaţi de igrasie, faianţă spartă şi scări de marmură ciobite. Călătorilor ce aşteaptă, de multe ori, zeci de minute pe peron, le ţin companie. vrăbiile şi porumbei, care zboară liber în subteran.

Nici mobilierul din interiorul staţiilor de metrou nu oferă mai mult confort. Scaunele sunt rupte şi insuficiente pentru numărul mare de călători. Îmbunătăţirile care s-au făcut de-a lungul timpului nu se mai văd, fiind lăsate de izbelişte. Panourile publicitare, până acum sursă de venit pentru Metrorex, sunt goale, la fel şi tonomatele cu cărţi.

Surpriză neplăcută şi la intrarea în staţiile de metrou. Plata cu cardul pentru acces a rămas doar un vis îndepărtat, în schimb cozile de la ghişee sunt cât se poate de reale.
La staţia Piaţa Unirii zeci de tineri au stat ore în şir la rând, la începutul acestui an, pentru reînnoirea legitimaţiilor de călătorie cu metroul.

Mulți dintre studenții și elevii care au vrut să-și cumpere abonamente cu reducere au renunțat la acest lucru, din cauza cozilor enorme.

Metroul bucureștean e în paragină, în timp ce șefii Metrorex se lăfăie în vacanțe scumpe

#DIRECT_ONE_h1fui8#

De la vârful Metrorex, situaţia se vede altfel. Salariile sunt de nabab, iar confortul de cinci stele.

Şeful Metrorex Aurel Radu are o declaraţie de avere extrem de sufoasă, plină cu bunuri care mai de care de invidiat pentru un bugetar. Apartamente, terenuri de lux în București, ceasuri scumpe, bijuterii și tablouri de valoare sunt ale lui Aurel Radu care are şi o slăbiciune pentru concediile petrecute în staţiunile de top ale Europei. Ultimul sejur, pe Coasta de Azur, scriu jurnaliştii de la ziarulnaţional.ro.

Aici plimbarile cu iahturi de lux, multă șampanie şi deliciile culinare au fost ingredientele pentru un concediu de vis al directorului Radu. Acesta ştie să-şi rezolve şi problemele sentimentale. Aurel Radu s-a făcut remarcat şi prin concediul petrecut în staţiunea franceză de schi Couverchel. Se distra acolo la 6 luni după numirea în funcţie şi în timp ce bucureştenii erau serios afectaţi de blocajul lucrărior la magistrala 5 Drumul Taberei ­ – Universitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`