Când va fi gata metroul din Drumul Taberei şi cum va arata singura staţie din România iluminată natural
Linia de metrou Drumul Taberei – Eroilor se va deschide în mai puțin de două luni. În acest context, imagini inedite au fost publicate de la Stația Eroilor 2, de către pasionații de infrastructură de la Metrou Ușor. Aceasta este iluminată natural și se dorește a fi cea mai spectacculoasă a metroului din Drumul Taberei.
„Revin cu un set de fotografii de la stația Eroilor 2. Putem vedea niște progrese, în numai trei zile de la ultimele poze făcute. De exemplu, sticla care începe să fie pusă sau ușile”, spune Ștefan28, utilizator al forumului Metrou Ușor și autor al imaginilor cu viitoarea stație de pe Magistrala 5 de metrou.
„Din ce am văzut astăzi se străduiesc pe bune de data asta să dea în folosință segmentul pe 30 iunie. Inclusiv când ar trebui să înceapă testele dinamice, la sfârșitul lui mai, va mai fi de lucru”, a adăugat utilizatorul forumului.
Minsitrul Transporturilor a anunțat că lucrările la magistrala de metrou M5 Drmul Trumul Taberei vor fi gata până în iunie
Ministrul transporturilor, Lucian Bode, a anunțat într-o ședință de guvern de la sfârșitul lunii martie că lucrările la magistrala de metrou M5 Drumul Taberei continuă și sunt în grafic, iar termenul de finalizare rămâne cel stabilit: iunie 2020.
Ministrul transporturilor a subliniat că statul nu are datorii către antreprenori și are banii alocați pentru investițiile din infrastructură.
„În cursul zilei de astăzi am avut o videoconferinţă cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră şi feroviară din România, alături de colegii mei din companiile CFR Infrastructură, Compania de Drumuri, respectiv Metrorex. Toţi au reconfirmat faptul că şi în actualele condiţii, termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii în infrastructura de transport rămân nemodificate şi mă bucur să anunţ, de exemplu, că lucrările la magistrala de metrou M5 Drumul Taberei rămân în grafic, iar termenul nemodificat, asumat pentru finalizare, rămâne luna iunie 2020”, a spus Lucian Bode în ședința de guvern.
Metroul din Drumul Taberei, obiectiv de siguranță națională
Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a anunțat că lucrările de automatizări și siguranță pentru magistrala de metrou M5, tronsonul Eroilor-Râul Doamnei, au termen de începere luna aprilie, iar constructorul va avea la dispoziție între șase și opt săptămâni pentru finalizarea lor, potrivit Agerpres.
Contractul de siguranţă şi automatizări era în luna martieexecutat în proporţie de 40%, ceea ce înseamnă că aproape toate echipamentele specifice au fost achiziţionate, a completat Lucian Bode, la Radio România Actualităţi.
Ministrul Transporturilor şi-a exprimat speranţa că magistrala de metrou din Drumul Taberei va putea fi dată în folosinţă în iunie 2020.