Cum aruncă Metrorex PRAF în ochii călătorilor: Au fost stabilite contacte cu două firme din UE care AR PUTEA furniza uşi de protecţie pe peroane

Publicat: 24 07. 2018, 19:41

Deşi tragediile din staţiile de metrou nu sunt deloc puţine, Metrorex nu a luat până acum nicio măsură care să reducă riscul acestora.

Directorul general al companiei, Dumitru Şodolescu, spune că sistemele de montare a uşilor de protecţie la peron sunt complexe şi rare, iar până în acum au fost stabilite contacte cu două firme din Europa, care ar putea furniza României astfel de sisteme.

„Referitor la montarea de uşi de protecţie la peron este important de înţeles că acestea nu pot fi doar nişte simple uşi, ci constituie un sistem complex, aplicat la acest moment, în cateva ţări din Europa”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Şodolescu.

Potrivit directorului general Metrorex, sistemul de montare a paravanelor din sticlă incasabilă din staţiile de metrou „presupune construirea unor uşi robuste cu sistem de acţionare şi înzăvorâre acţionat la nivel centralizat pe câte o magistrală de metrou în strânsă corelaţie cu circulaţia trenurilor de călători şi cu sistemul de control a acestora, atât la nivelul poziţiei, cât şi în ceea ce priveşte acţionarea uşilor şi îndeplinirea condiţiilor de mers”.

„De asemenea, nu trebuie neglijat modul în care pot fi soluţionate problemele care apar în situaţii de urgenţe tehnice sau medicale, ce presupun evacuarea călătorilor din tunel. Avand în vedere raritatea unor astfel de sisteme, până în prezent au fost stabilite contacte cu două firme din Europa care ar putea furniza astfel de sisteme”, mai spune Şodolescu.

La sfârşitul lunii decembrie 2017, fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, declara că în trimestrul al doilea din 2018 vor fi montate sistemele de siguranţă a călătorilor de la metrou.

Un tânăr de 30 de ani a murit, luni seară, după ce a fost lovit de tren în stația de metrou Nicolae Teclu.