Metrorex oferă cartele gratis la metrou. Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru o călătorie fără plată și care este prețul unui bilet
Metrorex susține reciclarea, iar astfel s-a lansat campania PER = BILET. Astfel, călătorii din București vor putea beneficia de cartele gratuite de metrou, în schimbul peturilor, dozelor de aluminiu sau sticle.
Campania are ca scop atât încurajarea colectării și reciclării deșeurilor, cât și creșterea interesului cetățenilor pentru călătoria cu metroul.
Metrorex încurajează programele ce au că scop protecția mediului, aliniindu-se astfel politicilor naționale și internaționale ecologiste. Prin această campanie se dorește sensibilizarea opiniei publice și creșterea gradului de conștientizare cu privire la importantă protejării mediului înconjurător, se arată într-un comunicat al Metrorex.
Cartele gratuite pentru cei care reciclează, în perioada 2 – 20 august
Cei dornici să participe sunt așteptați în perioada 2 – 20 august a.c. în stațiile de metrou Dimitrie Leonida și Pipera (intrarea principala) la standul partenerilor noștri. Călătorii vor oferi 5 deșeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie.
„Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetățenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat și nepoluat, dar și pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran că mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acțiuni, societatea noastră dorește să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic”, a precizat Ștefan Paraschiv, director general al Metrorex, după cum se arată într-un comunicat al companiei.
Prețul biletelor de metrou și STB va crește de la 1 august
O călătorie cu metroul sau cu mijloacele de transport terestre va costa 3 lei.
Prețul unui bilet comun STB / Metrorex va fi de cinci lei. Acesta va include o călătorie cu metroul, dar și 90 de minute de mers cu autobuzul / troleul sau tramvaiul.
Un bilet de 24 de ore va avea o valabilitate de fix 24 de ore, nu doar de la ora emiterii până la miezul nopții. Regula se va aplica și pentru biletul de 72 de ore.
Prețurile pentru abonamentele Metrorex și STB poate fi consultat aici!