Metrorex nu a emis aviz pentru autorizația de construcție la Planşeul Unirii
Metrorex a anunţat că nu a emis încă avizul necesar pentru obținerea autorizației de construcție. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri la Observator că Primăria Sectorului 4 nu are avize de la de la Metrorex, Apa Nova şi Apele Române.
Primăria Sectorului 4 a cerut eliberarea documentului de abia vinerea trecută
Președintele Consiliului de Administrație al Metrorex a declarat pentru Euronews că nu a emis, deocamdată, avizul necesar pentru obținerea autorizației de construcție în cazul Planșeului Unirii şi că Primăria Sectorului 4 a cerut eliberarea documentului de abia vinerea trecută.
„Dacă nu au avizul și toate avizele necesare solicitate prin certificatul de urbanism, nu pot să obțină autorizația de construire”, a explicat Mihai Barbu, președinte CA Metrorex.
„Au venit acum doi ani și au spus că vor să preia această lucrare, atunci era în discuție și Pasajul Unirii, din care cădeau bucăți de tencuială și de sus și din lateral și pe care Sectorul 4 l-a făcut și noi avem un parteneriat, consfințit printr-o hotărâre a Consiliului General, prin care suntem parteneri, iar Primăria Sectorului 4 se asigură să găsească banii și să vină cu documentația.
Față de acest parteneriat, noi le-am dat un certificat la început de septembrie, ei trebuiau să vină cu toate avizele, de la Metrorex, Apa Nova, Apele Române, astfel încât să dăm autorizație.” a declarat Nicuşor Dan miercuri seară la Observator.