Metrorex aniversează 32 de ani de existenţă! Spectacole de teatru și muzică argentiniană în stația Piața Unirii

Metrorex aniversează 32 de ani de existenţă! Spectacole de teatru și muzică argentiniană în stația Piața Unirii
Foto: valroller.blogspot.com

Metrorex aniversează sâmbătă 32 de ani de existenţă, iar cu această ocazie conducerea metroului bucureştean a organizat „Ziua Porţilor Deschise”. Un spectacol pregătit de Teatrul Masca – „Fuga de Bach” şi „Gardienii se intorc”, a fost principalul eveniment organizat în staţia Piaţa Unirii.

Am decis să deschidem astăzi (n.r. sâmbătă) punctul central de conducere a metroului pentru călători pentru ca să-și dea seama ce e în spatele trenurilor pe care le folosesc zilnic”, a declarat Tiberiu Moldovan, director de marketing al Metrorex.

Odatã cu Ziua Porților deschise, Metrorex a pregătit și câteva acțiuni culturale curioșilor. În statia Piața Unirii 1 se desfășoară un spectacol al Teatrului Masca, iar în Piața Uniri 2 are loc un flash-mob cu muzică argentiniana.

În plus, reprezentanții Metrorex au pregătit călătorilor mai multe surprize în domeniul modernizării și dezvoltării rețelei de metrou.

Metroul are trenuri noi, excalatoare, liftul pentru accesul direct la peron, automate pentru învârtit cartele și, în curând, două linii de metrou: Drumul taberei-Eroilor-Universitate și Gara de Nord-1 Mai-Aeroportul Otopeni”, a mai spus Tiberiu Moldovan.

De 32 de ani, în România, metroul este unul dintre principale mijloace de transport în comun. Piața Unirii, Universitate și Piața Victoriei sunt cele mai aglomerate stații, dintre care pe primul loc se situează stația Universitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion