Metoda prin care samsarii din București profită de inflație pentru a înșela oamenii la fiecare legumă vândută. Ce roșii cumpără, de fapt, românii din piață

Metoda prin care samsarii din București profită de inflație pentru a înșela oamenii la fiecare legumă vândută. Ce roșii cumpără, de fapt, românii din piață
Sursa foto: Freepik

Este sezonul în care roșiile devin una dintre cele mai solicitate legume de pe piață, dar și sezonul în care se desfășoară afaceri bine calculate, care au drept scop înșelarea clienților. Aceste practici sunt întâlnite cel puțin în București, iar locuitorii capitalei cad adesea în capcana lor zilnică.

Practici ilegale și inflație de prețuri în vânzarea roșiilor

Mulți oameni merg la piață pentru a cumpăra roșii, crezând că sunt mai sănătoase, gustoase și fără substanțe dăunătoare. Cu toate acestea, nu știu întotdeauna exact ce cumpără.

În Piața Obor din București, au fost identificate persoane care practică activități comerciale ilegale, achiziționând legume și fructe fie direct de la fermieri sau de la comercianți ce le importă din Turcia sau Grecia. Acești indivizi ulterior le revând cu prețuri mult exagerate, adesea dublate sau chiar triplate.

Conform Observator, există indivizi care practică activități de samsar în domeniul agricol, achiziționând roșii direct de la piața en gros la prețul de 6 lei pe kilogram și ulterior le revând oamenilor cu cel puțin 12 lei pe kilogram. Prin intermediul acestei practici, acești samsari obțin un profit de două ori mai mare decât cel obținut de un agricultor român, care este sursa inițială a produsului.

Există mai multe motive pentru care unii producători aleg să-și vândă produsele prin intermediul samsarilor sau pe bani puțini. Unul dintre motivele principale este faptul că aceștia se confruntă cu dificultăți în a-și plasa marfa în supermarketuri sau alte lanțuri de distribuție.

Nu scoatem nici preţurile care băgăm (…) în roşiile astea din solare. Nu scoatem banii, ca am băgat investiție mare (…) Noi stăm să le muncim, şi ei (bișnițarii, n.r) le cumpară şi iau dublu. Noi ne alegem cu munca. Dacă nu erau bişniţarii, le aruncam”, a declarat un producător pentru sursa menționată.

Cum să identifici producătorii autentici

După ce achiziționează legumele și fructele, comercianții ajung în piețe și încearcă să se prezinte drept producători, pentru a justifica prețul pe care îl solicită. Situația devine îngrijorătoare atunci când se întâlnesc chiar și roșii care poartă eticheta de românești”, în timp ce proveniența lor este din altă țară.

Cu toate acestea, există o metodă prin care poți identifica dacă vânzătorul este producător. Potrivit reprezentanților agricultorilor din România, o soluție eficientă este obținerea unui atestat care să ateste originea și calitatea produselor. În situația în care vânzătorul nu deține un astfel de atestat, se poate considera că activitatea sa este ilegală, și în consecință, poți depune plângeri la autoritățile competente, cum ar fi Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Trebuie umblat la legea atestatului de producător. Cei care vând în pieţe dublu, ei au atestat de producător, că acel atestat este o simplă hârtie care îmbracă forma de producător şi îşi permite să ceară cât vrea el. Sunt vânzări nefiscalizate de ambele părţi. Proiectul european, cardul agricultorilor, rezolvă integral situaţia”, a precizat pentru Observator, Vlad Gheorghe, președintele Asociației Producătorilor de Legume și Fructe din România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul
17:38 - Lăsați Ucraina să lovească în inima Rusiei, le cere Parlamentul European statelor UE într-o rezoluție adoptată joi