Meteorologii au emis un cod galben de caniculă persistentă pentru județe din sudul și sud-estul țării

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă persistentă pentru județe din sudul și sud-estul țării
Foto: meteoromania.ro

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă persistentă și disconfort termic accentuat pentru județe din sudul și sud-estul țării, valabil pe toată ziua de joi.

”În cursul zilei de 23 iunie, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu valori minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

Îndeosebi în zonele de câmpie şi podiş, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, se arată într-un comunicat ANM.

Meteorologii mai avertizează că, în zonele montane din nord-estul și centrul țării, dar și izolat în restul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales după-amiaza și seara. Astfel, se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și posibilă grindină.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)