ALERTĂ METEO: Gata, din această săptămână vremea se schimbă RADICAL! Unde va lovi cel mai PUTERNIC noul fenomen EXTREM!

Publicat: 21 05. 2018, 09:12

ANM anunță că temperaturile cresc în aceste zile, dar ploile însoțite de descărcări electrice revin de la mijlocul săptămânii.

Luni, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării vremea va fi şi instabilă. În Banat, Crişana, Transilvania şi Oltenia, precum şi la munte, înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice pe arii extinse. Izolat, în aceste zone vor exista condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade. În București, temperaturile pot ajunge chiar și la 30 de grade Celsius, notează vremea.ro.

De marţi, ploile se restrâng considerabil în toată țara, dar instabilitatea se menține. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade. În depresiunile din estul Transilvaniei valorile ajung spre 6 grade.

Temperaturile ajung să crească, astfel încât miercuri și joi pot atinge chiar maxime de 30 de grade.

Vineri, însă, revin ploile însoțite de descărcări electrice. Vremea se va menține astfel și în minivacanța de Rusalii.