Alertă METEO: Ciclonul polar îngheață toată România! Care sunt zonele cele mai lovite în weekend…

Alertă METEO: Ciclonul polar îngheață toată România! Care sunt zonele cele mai lovite în weekend...

Iarna vine mai repede anul acesta. Un val de ger polar lovește Europa începând de vineri.

Potrivit severe-weather.eu., nordul și vestul Europei vor înregistra scăderi ale temperaturilor începând de vineri, după care masa de aer polar se va răspândi dinspre Oceanul Atlantic spre centrul și nord-estul Europei, afectând în special Peninsula Scandinavă, Marea Britanie și Irlanda, dar și țările din centrul și estul continentului.

În România, frigul se instalează începând de duminică, de când masa de aer rece pătrunde în Balcani.

ANM, prognoza METEO BANAT

Până în data de 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Temperatura aerului va fi în creștere și va avea valori maxime, în medie regională, cuprinse între 26 și 29 de grade și minime între 11 și 13 grade. Din 23 septembrie valorile termice vor fi în scădere, iar, în medie, maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade și minimele între 9 și 12 grade.

Temporar, din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

ANM, prognoza METEO CRIŞANA

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză va predomina o vreme frumoasă și caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 25 și 29 de grade și ale minimelor între 10 și 13 grade. Din 23 septembrie temperatura va fi în scădere treptată, iar în medie, valorile maxime se vor încadra între 20 și 23 de grade, în timp ce minimele vor fi între 8 și 11 grade.

Din data de 22 septembrie vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

ANM, prognoza METEO TRANSILVANIA

Vremea va fi în încălzire până în data de 22 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 27 de grade, iar a minimelor de 10 grade. Apoi vremea se va răci, iar media regională a temperaturilor maxime va avea variații între 19 și 22 de grade. Minimele se vor situa între 6 și 8 grade, ușor mai ridicate în prima dimineață.

Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată între 22 și 30 septembrie.

ANM, prognoza METEO MARAMUREȘ

Vremea se va menține predominant frumoasă și caldă până în jurul datei de 21 septembrie, când media regională a temperaturilor maxime va atinge 29 de grade, iar a minimelor va fi de 12 grade. În perioada 22 – 26 septembrie, temperatura aerului va fi în scădere, apoi nu va mai avea variații semnificative; în medie maximele vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, mai ridicate în prima zi, iar minimele între 7 și 11 grade, ușor mai ridicate tot în ziua de 22 septembrie.

Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 22 septembrie.

ANM, prognoza METEO MOLDOVA

Până în 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și caldă; temperatura aerului, în creștere treptată, va avea valori maxime, în medie regională, între 23 și 27 de grade și minime între 11 și 13 grade. Ulterior vremea se va răci, astfel că media temperaturilor maxime se va situa între 19 și 23 de grade, iar a minimelor între 8 și 10 grade, ușor mai ridicată în primele două dimineți.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere din data de 23 septembrie.

ANM, prognoza METEO DOBROGEA

Pe parcursul primei săptămâni vremea va fi predominant frumoasă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 22 și 26 de grade, iar a minimelor între 13 și 15 grade.

În cea de a doua săptămână, vremea se va răcori treptat; media regională a temperaturilor maxime va fi de 20….24 de grade, iar a minimelor de 11….14 grade.

Trecător, în intervalul 23 – 30 septembrie, vor fi ploi aproape în fiecare zi.

ANM, prognoza METEO MUNTENIA

Până sâmbătă, 22 septembrie, vremea va fi frumoasă și caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar, în medie regională, maximele se vor încadra între 25 și 29 de grade. Temperaturile minime vor fi între 11 și 13 grade. După data de 22 septembrie, vremea se va răci, astfel că în cea de a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va fi între 21 și 25 de grade, iar a minimelor între 9 și 12 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 23 și 30 septembrie.

ANM, prognoza METEO OLTENIA

Până în 22 septembrie vremea se va menține frumoasă și caldă; valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar cele nocturne vor scădea până la mijlocul primei săptămâni, apoi vor crește, însă variațiile vor fi ușoare și treptate. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 29 de grade, iar minimele vor fi de 12…13 grade. Ulterior, vremea se va răci; în medie, temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, ușor mai mari în primele 2 zile (24…25 de grade), iar cele minime vor fi de 10…11 grade în primele două dimineți, apoi vor oscila în jurul valorii de 9 grade.

Probabilitatea pentru ploi trecătoare va fi ridicată în perioada 23 – 30 septembrie.

ANM, prognoza METEO LA MUNTE

Până în 22 septembrie vremea va fi predominant frumoasă și în încălzire, iar temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 15 și 18 grade și minime între 5 și 9 grade. În perioada 23 – 25 septembrie temperatura va fi în scădere, apoi nu va avea variații semnificative. În medie valorile maxime se vor încadra între 11 și 13 grade, iar minimele vor fi de 4…6 grade în primele două dimineți și în jurul a 3 grade, după aceea.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va ridicată în prima zi de prognoză, precum și în intervalul 22 și 30 septembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:35 - Meciul România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întrerupt în minutul 90+5. Jucătorii kosovari au ieșit de pe teren, după ce suporterii români ar fi strigat „Serbia, Serbia!”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)