METEO: Revin NINSORILE în weekend. Cum va fi vremea în fiecare regiune
Vremea se schimbă. ANM anunță ninsori pentru acest weekend.
După câteva zile calde, meteorologii spun că de duminică se întoarce vremea rea și chiar zăpada.
„Se preconizează o răcire care începe duminică şi care continuă şi la începutul săptămânii viitoare. Într-adevăr, inclusiv sâmbătă vor fi temperaturi foarte ridicate. Martie este o lună capricioasă, mai sunt intervale calde, reci. Vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare, dar nu mai devreme de duminică, unele care pot fi şi în cursul zilei. Până sâmbătă nu vor fi probleme, iar în partea de sud a ţării, ca şi vineri, vor fi valori în jur de 18 grade Celsius şi în Capitală maxima de sâmbătă va fi de 18-19 grade. În ţară vor fi înspre 19 în mai multe zone din sud, chiar 20 de grade în sudul Dobrogei”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu al ANM.
Între 18 şi 20 martie vremea se va răci, însă ulterior valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, la sfârşitul celei de a doua săptămâni, se va atinge o medie regională de 13 grade. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 7 grade, în medie, în prima săptămână, cu cele mai scăzute valori pe 15 martie, iar în intervalul 18 – 20 martie vor deveni uşor negative, pentru ca apoi să crească din nou, spre 3 grade pe 24, 25 martie, potrivit ANM.
CITEȘTE AICI PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI PENTRU FIECARE REGIUNE ÎN PARTE