Meta lansează un abonament lunar pentru căștile de realitate virtuală / Cât costă noul serviciu

Meta lansează un abonament lunar pentru căștile de realitate virtuală / Cât costă noul serviciu
Sursa foto: Shutterstock

Meta a lansat un serviciu de abonament la realitatea virtuală (VR), în încercarea de a face profitabilă această parte a activității sale. Compania spune că utilizatorii care plătesc vor avea acces la două jocuri noi pe lună, anunță BBC.

Cât costă abonament pentru căștile de realitate virtuală, lansat de Meta

Meta se confruntă cu unele firme concurente, inclusiv a gigantului tehnologic Apple, care a prezentat luna aceasta mult așteptata sa cască de realitate mixtă. În primele trei luni ale anului, compania a înregistrat pierderi de 4 miliarde de dolari la unitatea sa de VR.

Luni, Meta a anunțat că serviciul Meta Quest+, care costă 7,99 dolari pe lună sau 59,99 dolari pentru un abonament anual, este compatibil cu căștile sale Quest 2, Quest Pro și cu viitorul Quest 3. În 2021, directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, a dezvăluit planurile de a construi un metavers” – o lume online în care oamenii pot juca jocuri, lucra și comunica într-un mediu virtual, folosind adesea căști VR.

În timp, sper că vom fi văzuți ca o companie metaversală și vreau să ne ancorăm activitatea și identitatea în ceea ce construim”, a declarat Mark Zuckerberg.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`