Meseșan (CFR Călători): Avem aer condiționat în trenuri, dar acesta scade în intensitate din cauza temperaturilor foarte mari. Sunt și 80 de grade la sol. E un caz critic acum, aceleași probleme sunt și-n alte state (VIDEO)
Ada Meseșan, purtătoare de cuvânt a CFR Călători, a declarat că angajații companiei fac tot posibilul pentru a le asigura condiții bune de călătorie pasagerilor, dar uneori apar probleme, precum funcționarea aerului condiționat din vagoane sub parametri, deoarece ne confruntăm cu o situație absolut specială, în care temperaturile sunt neobișnuit de mari. Probleme generate de canicula extremă apar pe căile ferate și din statele mai dezvoltate, a precizat aceasta.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Alex Vlădescu pe B1 TV.
Meseșan (CFR Călători), despre funcționarea trenurilor pe caniculă
„1.200 de trenuri pe zi circulă din partea CFR Călători în toată țara. Dintre ele, 933 sunt vagoane. Din aceste vagoane, maxim 5% dintre ele nu au o dotare foarte conformă de aer condiționat. În schimb, toate celelalte au.
Problema e următoarea: dvs chiar înainte, în jurnal, ați amintit de cod roșu, cod roșu, temperaturi extreme, situație care e în toată Europa. Veți vedea că situațiile care se consumă la noi, acum vorbim punctual pe calea ferată, se întâmplă și în statele avansate din Europa, mai ales cele mediteraneene. Vedem că avem și noi aceleași temperaturi care se consumă de-o viață în Spania, Italia, Grecia. Dar noi ne adaptăm!
Deci există aer condiționat, problema e că temperaturile la nivelul solului, din cauza caniculei extreme, ajung până la 50 – 70 – 80 de grade. Când ajungi la niște temperaturi uriașe, și aerul condiționat scade ca intensitate. Nu înseamnă că fierbi.
Într-adevăr, sunt situații în care se defectează aerul condiționat și atunci temperatura din vagon e extrem de inconfortabilă călătorilor. Există și pentru asta soluții: vine controlorul de tren și deschide geamurile rabatabile, la următoarea stație urcă un electrician care să încerce să reseteze sistemul. Când e nevoie, ei sunt căutați din mersul trenului și electricianul întâmpină trenul pe peron și urcă să vadă care e defecțiunea”, a explicat Ada Meseșan.
Meseșan (CFR Călători): E un caz critic acum
Aceasta a mai afirmat că-i înțelege pe călătorii nemulțumiți, dar și ei fac tot ce pot și uneori temperaturile sunt mult prea mari pentru a nu apărea anumite probleme, precum funcționarea aerului condiționat sub parametri: „E un caz critic acum, sunt momente extreme de climă”.