Mesajul unui preot din Vrancea, după ce finul său a murit de COVID-19: “Dumnezeu se descoperă şi prin ştiinţă”
Un bărbat de 42 de ani a murit răpus de COVID-19, în doar 10 zile, și nu poate fi ridicat de la morgă și înmormântat. Întreaga familie a bărbatului, soţie, copii, părinţi, a fost infectată şi se află în izolare la domiciliu.
Preotul Valeriu Iulian Roşcan face apel la populaţie să meargă şi să se vaccineze, fiind singura modalitate de protecţie în faţa pandemiei de coronavirus.
”Cu multă tristeţe şi lacrimi vărsate, vă scriu, gândindu-mă ca suntem într-un mare război…, un război cu un virus nemilos ce nu ţine cont de dragostea şi trăirile noastre! Acest virus nenorocit mi-a luat de lângă mine unul dintre finii mei iubiţi, la doar 42 de ani, un om voinic, plin de viaţă şi optimism, pe care în urma infectării cu acest Covid 19, în doar 10 zile, l-a smuls dintre noi ducându-l spre o groapă în pământ rece şi întunecat! Ce tragedie! Toată familia infectata el (finul) la morgă, încă nu se ştie când are loc înmormântarea, pentru că toţi din familie sunt bolnavi” scrie preotul, pe Facebook.
”Sfatul meu, dacă avem la îndemână vaccinul, care este singura variantă de a ne ocroti, uzaţi de el! Nu lăsaţi ca astfel de tragedii să se mai repete! Vaccinaţi-vă! Păziţi-vă! Rugaţi-vă! Dumnezeu se descoperă şi prin ştiinţă!”, a mai transmis preotul.
Preotul Valeriu Iulian Roșcan este parohul bisericii din satul Dragosloveni, iar în aprilie 2020, de Paște, când România era în lockdown, el a făcut apel la oameni să rămână acasă și s-a angajat să aprindă lumânări la fiecare mormânt din cimitir și să lase candele aprinse pe toate străzile din sat, potrivit Ziarul de Vrancea.
Preotul Vasile Ioana îi îndeamnă pe credincioși să se vaccineze anti-COVID
Biserica, prin vocea mai multor preoți, promovează imunizarea împotriva SARS-CoV-2. Astfel, mai mulți preoți îndeamnă oamenii în ultima perioadă la vaccinare.
„Este greșit să credem că omul care se vaccinează are 666, nu se mai mântuiește, este stigmatizat, este blestemat etc. Acestea sunt niște aberații care au apărut în interiorul Bisericii și trebuie respinse de către noi, preoții. Se vor mântui cei ce au credință și fapte bune.
Până la urmă, toți suntem vaccinați! Când eram mici, ne-am vaccinat cu toții! Iar cei care sunt vaccinați, nu trebuie să-i pună la zid pe cei nevaccinați, care nu s-au vaccinat din motive personale. Biserica este locul tuturor: și al vaccinaților, și al nevaccinaților. De aceea, nu venim aici cu certificat verde”, a declarat preotul Vasile Ioana, în timpul unei slujbe.
Preotul Achim Băcilă: „Dragii mei, vaccinați-vă!”
„Asociez secția COVID cu PURGATORIUL lui Dante. Toți întră pe picioare, apoi are loc trierea: unii în RAI, adică acasă, în bucuria celor dragi, alții în Iad, în întuneric… ducându-i , alții…
Dintr-un antivaccinist, acum am ajuns un promotor fervent al vaccinului, la fel ca sfințitul starețul Efrem Vatopedinul… Antivacciniștii sunt influențați malefic de duhurile demonice, care iau nepregătite sute de suflete…
Dragii mei, vaccinați-vă, ca să nu ajungeți aici. Soția mea, Maria, vaccinată, n-are Covid, iată un exemplu concludent”, a transmis părintele Achim Băcilă, potrivit turnulsfatului.ro.