Mesajul transmis de Klaus Iohannis cu prilejul Crăciunului: „Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne inspire să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin”
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 24 decembrie 2022, un mesaj cu prilejul Crăciunului.
Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun
„Să întâmpinăm Nașterea Domnului cu bucurie și cu credință – bucuria de a-i simți aproape pe cei dragi și credința în forța mântuitoare a compasiunii și a solidarității.
Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne lumineze sufletele, să ne inspire să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin și să ne aducă împreună, pentru că doar uniți suntem mai puternici.
Crăciun fericit și multă sănătate, dragi români”, a spus președintele României într-un clip video transmis de Administrația Prezidențială.
Totodată, și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj românilor în prag de Crăciun.
„Sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne oferă, în aceste zile, toată bucuria momentelor petrecute împreună cu familia şi toţi cei dragi, cu farmecul de neegalat al vechilor tradiţii de Crăciun şi cu sentimentul că toţi putem fi mai buni în relaţia cu cei din jur.
Tuturor românilor le doresc să fie sănătoşi şi să se bucure de ceea ce au realizat până acum în plan personal, iar împreună să avem încredere în viitor. Cred în puterea faptelor bune de a alina în momentele de cumpănă şi de a schimba vieţi în bine.
Generozitatea, solidaritatea şi empatia sunt adânc impregnate în gena poporului român şi cred că acest lucru trebuie să se reflecte nu doar la nivel interuman, ci şi la nivelul întregii societăţi, prin susţinerea acelor idei care oferă şanse egale tuturor.
Sărbătoarea Crăciunului este un prilej bun să le mulţumesc celor care, într-un moment sau altul, au dat dovadă de grijă creştinească faţă de semeni. Să ne bucurăm de acest Crăciun şi să dăruim la rândul nostru bucurie! Crăciun fericit, dragi români, dumneavoastră şi tuturor celor care marchează astăzi această frumoasă sărbătoare creştină!”, este mesajul transmis de premierul României, Nicolae Ciucă, relatează News.ro.