Un protest are loc, joi, din Vama Veche până în 2 Mai la locul accidentului unde Vlad Pascu a ucis doi tineri, Roberta și Sebi. La nouă luni de la producerea tragediei, tatăl lui Sebi a transmis un mesaj prin care a subliniat negliența autorităților față de măsurile care ar fi trebuit luate pentru evitarea a astfel de incidente în viitor.
„Cu 2 mai puțin” este numele manifestației care se va desfășura joi, la ora 17.00. Acesta are scopul de a alarma autoritățile în privința sistemului care a dus la tragedia produsă anul trecut, informează Antena 3.
Valentin Olariu, tatăl lui Sebi Olariu, a transmis un mesaj la nouă luni de la accidentul din 2 Mai și subliniază faptul că autoritățile nu au avut niciun interes de a rezolva situația și de a preveni astfel de incidente.
„Au trecut nouă luni de când băiatul meu nu mai este și văd că încă nu s-a întâmplat nimic la locul accidentului. Nici un trotuar micuț. Nu știu dacă înseamnă atât de mult o porțiune de 30 – 50 de metri de trotuar.
A început sezonul estival și sunt foarte mulți tineri care fac acel drum din Vama Veche în 2 mai. Văd că autoritățile n-au mișcat nici măcar un pai.
După ce că suntem terminați, își mai bat și joc de noi, lăsând-o acea judecătoare incompetentă să se ocupe de acest caz (…)
Credeți-mă că, dacă i-aș transmite eu ceva acestei judecătoare, nu știu dacă va înțelege. O să mergem pe (data de 9 mai) când va da sentința și sper să facem apel și să judece cineva competent acest caz”, a spus Valentin Olariu.
Judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu este cea care se ocupă de procesul lui Vlad Pascu.
Ea a primit, în 2023, o sancțiune disciplinară pentru rea-credință după ce a întrebat în sală „unde este Sebastian”, unul dintre tinerii uciși în accidentul de la 2 Mai.
Tatăl lui Sebastian a spus că judecătoarea l-a întrebat și pe el cine este și i-a arătat o poză cu fiul său pentru a vedea cine este Sebastian.