MESAJUL Simonei Marcu după câștigarea președinției CSM: "Vom fi deschişi cu celelalte puteri"
Imediat după alegerea sa în funcția de președinte al CSM, Simona Marcu a transmis un important mesaj către judecători și procurori, precum și către autorități.
Astfel, noul preşedinte al CSM a afirmat, vineri, într-o declaraţie de presă că, la preluarea mandatului, are drept prioritate purtarea unui dialog „onest şi deschis” cu societatea, manifestând deschidere faţă de celelalte puteri ale statului.
„Aş dori să transmit mai întâi un mesaj către colegii noştri judecători şi procurori, un mesaj de unitate care vine din partea sistemului. Dacă aţi urmărit discuţiile din plenul de astăzi, aţi remarcat că de mai multe ori s-a rostit acest cuvânt şi avem de gând şi eu, şi domnul vicepreşedinte Olaru să ne ţinem de cuvânt. Pe de altă parte, aş dori să transmitem un mesaj de deschidere către celelalte puteri ale statului, de a purta un dialog onest şi deschis şi cu societatea, fiind pe deplin conştienţi de faptul că justiţia este un serviciu public în slujba cetăţeanului. Cetăţeanul este beneficiarul actului de justiţie şi acest lucru trebuie să conteze şi în continuare pentru Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat judecătorul Simona Marcu, noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit Mediafax.
La rândul său, procurorul Codruţ Olaru a subliniat că atât acesta, din calitatea sa de vicepreşedinte, cât şi colegii din instituţia pe care o reprezintă vor milita pentru drepturile legale ale magistraţilor, dar şi pentru consolidarea statutului lor.
„Am avut şansa şi onoarea să fiu ales în această demnitate publică, ce implică o responsabilitate enormă, o implicare totală şi o deschidere maximă către comunicare. Sunt adeptul unei comunicări reale cu dumneavoastră, reprezentanţii mass-media, inclusiv atunci când activitatea Consiliului poate comporta eventuale discuţii, mai mult sau mai puţin benefice pentru sistem. Sunt adeptul unei informări reale, în timp real. Mă raliez aceluiaşi mesaj de susţinere, de unitate la nivelul Consiliului. Un consiliu consolidat din interior este un Consiliu care transmite şi generează un sistem judiciar consolidat în integralitatea sa. Eu, personal, dar şi colegii mei vom fi militanţi foarte categorici pentru drepturile noastre legale, pentru statutul nostru, pentru consolidarea statutului nostru de procurori şi judecători şi pentru o comunicare deschisă”, a spus procurorul Codruţ Olaru, potrivit aceleiași surse.
În cursul zilei de vineri, în plenul CSM, a fost desemnată noua conducere a instituţiei. În urma deliberărilor realizate pe baza prezentării proiectului, dar şi a întrebărilor, judecătorul Simona Marcu a fost desemnată în funcţia de preşedinte a CSM, cu 11 voturi pentru şi opt împotrivă. Simona Marcu va face echipă cu procurorul Codruţ Olaru, ales cu 10 voturi pentru şi nouă împotrivă.