Mesajul revoltător al unui turist român împotriva salvamarilor și locuitorilor din Constanța: „Știe cineva stațiuni cu mai puțini sau fără salvamari?”

Publicat: 25 08. 2023, 13:11
Actualizat: 25 08. 2023, 14:25
Foto simbol: Pixabay

Intervențiile salvamarilor din ultima perioadă au fost aspru criticate, chiar dacă au fost nenumărate evenimente neplăcute. Din dorința de a face baie în mare, indiferent de condițiile meteorologice, un bărbat din Focșani s-a revoltat împotriva salvamarilor și locuitorilor din Constanța.

Mesajul publicat de bărbatul din Focșani pe rețelele de socilizare

„Știe cineva stațiuni și plaje cu mai puțini sau fără salvamari? Că dacă merg la mare ca să stau pe mal mai bine stau acasă”, a scris bărbatul pe o rețea de socializare creând discuții aprinse.

„Cei care locuiesc pe litoral și trăiesc, teoretic, din banii mei, poate mă pot ajuta să mă simt și eu bine, nu numai ei. Deci caut o stațiune sau măcar o plajă fără salvamari.

Vreau să fac baie, nu să mă bat cu jandarmii și salvamarii. Dom’le, eu vreau să fac baie. Ca să evit să mă bat cu cineva, caut o plajă fără salvamari. În opinia mea, marea nu este proprietatea salvamarilor, deci nu-mi pot interzice ei să intru în mare.

Dar ca să evit problemele, caut locuri fără salvamari. Dacă astea sunt perspectivele pe litoralul românesc…Se pare că numai demenți locuiesc în județul ăla”, a încheiat acesta, scrie ziare.com.

În urmă cu opt zile, un bărbat a murit și alte două persoane erau căutate de scafandri. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din București, a murit înecat în stațiunea Costinești vineri seară, 18 august. Alte două persoane erau căutate de scafandri în Eforie Nord și Vama Veche.

În ultima perioadă, steagul roșu a fost tot mai arborat de salvamari din cauza vremii nefavorabile.

Tot în luna august, doi tineri, un băiat și o fată, au fost spulberați de un jetski la Eforie Nord, când erau pe o saltea gonflabilă. Unul dintre aceștia a fost resuscitați pe plajă.