Mesajul Elenei Udrea înainte de confruntarea cu denunțătorii: Se va dovedi caracterul mincinos al denunțătorilor

Mesajul Elenei Udrea înainte de confruntarea cu denunțătorii: Se va dovedi caracterul mincinos al denunțătorilor

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a transmis a un mesaj înainte de confruntarea pe care aceasta o va avea, miercuri dimineața, cu denunțătorii din dosarul Gala Bute, în care aceasta este arestată preventiv.

„După două săptămâni şi jumătate de la momentul solicitărilor, astăzi vor avea loc, în sfârşit, confruntările între Elena Udrea şi denunţătorii săi în dosarul „Gala Bute”.Ca şi constatare: acest demers al anchetatorilor a fost dispus abia după ce avocaţii au invocat în spaţiul public întârzierea punerii în aplicare a cererilor fostului ministru al Dezvoltării şi după textul publicat în urmă cu câteva zile în care se spunea că „ancheta se derulează în ritm de melc”.Elena Udrea şi avocaţii sunt încrezători că aceste confruntări vor dovedi caracterul mincinos al susţinerilor denunţătorilor şi vor permite evidenţierea adevărului în această speţă”, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea pe Facebook.

Udrea este acuzată de trei infracțiuni de luare de mită, fiind arestată preventiv în dosarul Gala Bute.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)