Mesaj RO-ALERT în Vrancea, după izbucnirea unui incendiu puternic la un depozit de colectare a deșeurilor din plastic (VIDEO)

Publicat: 08 09. 2023, 17:10
Sursa foto: Capturi video - Facebook - Alin Piciu

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 8 septembrie, la un depozit de colectare a deșeurilor din plastic din satul Armeni, comuna Slobozia Ciorăști, Vrancea.

Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, potrivit unei filmări apărută pe rețelele de socializare.

Incendiu puternic la un depozit de colectare a deșeurilor din plastic, în Vrancea

Pentru lichidarea incendiului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Incendiul a izbucnit la depozitul de colectare a deșeurilor din plastic din Armeni, scrie antena3.ro.

De asemenea, flăcările se manifestă generalizat, fiind mari degajări de fum, pe o suprafață de aproximativ 500 mp.

„A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației” au informat reprezentanții ISU Vrancea.