Mesaj RO-ALERT în Capitală: Nivelul de răspândire a coronavirusului e ridicat, peste 2 la mia de locuitori. Respectați regulile sanitare! (FOTO)
Locuitorii Bucureștiului au primit vineri, în jurul orei 15.50, un mesaj RO-ALERT în care erau avertizați că nivelul de răspândire a infecției cu coronavirus este ridicat, prin urmare este absolut necesar ca măsurile sanitare să fie respectate. Vineri, bilanțul epidemiei cu coronavirus a ajuns, la nivel național, la 148.886 de infectări, după depistarea pozitivă a încă 3.186 de persoane. În București, numai în ultima zi au fost testați pozitiv 579 de oameni – un record de la izbucnirea epidemiei.
UPDATE, 9 octombrie, ora 18.50: Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că Departamentul pentru Situații de Urgență, prin IGSU, a transmis vineri mesaje preventive, prin sistemul RO-ALERT, dată fiind creșterea numărului de infectări cu coronavirus.
Mesajele au ajuns la locuitorii Capitalei, dar și la cei din județele Alba, Bacău, Iași, Neamț, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.
„Facem totodată precizarea că în perioada următoare și alte judete din țara vor remite astfel de mesaje preventive in rândul localnicilor din zonele unde sunt înregistrate sau sunt previzionate creșteri ale gradului de infectare”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
GCS a mai precizat că decizia de a fi transmise astfel de mesaje face parte dintr-un set de măsuri menite să limiteze răspândirea coronavirusului.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Ultimele cifre privind epidemia de coronavirus în România. Bucureștiul are cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2
Potrivit celor mai recente date transmise de Grupul de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 148.886. În ultimele 24 de ore, 3.186 de persoane au fost testate pozitiv, iar alte 653 au fost reconfirmate în urma retestărilor.
114.792 de pacienți au fost declarați vindecați până acum, dar 5.299 au decedat, din care 52 numai în ultima zi.
8.772 de oameni sunt internați în spitale cu diagnosticul de COVID-19, din care 613 sunt în stare gravă, în secțiile de Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.627.544 de teste. Dintre acestea, 29.282 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Bucureștiul are 579 de cazuri noi de COVID-19. Acesta este urmat de județele Vâlcea (147), Prahova (108), Iași (181), Galați (122), Dolj (130), Cluj (129), Bacău (179) și Albă (106).
În total, în Capitală au fost confirmate cu SARS-CoV-2 un număr de 21.434 de persoane, incidența fiind de 2,28 la mia de locuitori.
Măsuri anti-COVID-19 dispuse la nivelul Capitalei
Cazurile de coronavirus depistate în mai multe școli din Capitală au determinat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe, vineri, aplicarea scenariului roșu pentru 17 unități de învățământ și a celui galben pentru alte 12.
De asemenea, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie și la 50 de metri în jurul unităților de învățământ.
Tot la nivelul Bucureștiului s-a dispus, încă de zilele trecute, închiderea restaurantelor și cafenelelor. Prepararea și comercializarea hranei este permisă, dar nu consumarea ei în interior.
Teatrele, cinematografele, sălile de spectacol au fost și ele închise. La fel sălile de jocuri, cazinourile, cluburile și discotecile.
Autoritățile au anunțat că dacă rata de răspândire a SARS-CoV-2 depășește 3 la mia de locuitori, nu este exclus să impună alte restricții.
Klaus Iohannis: Nu intenționez să revenim la starea de urgență
Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri,că nu intenționează să decreteze din nou starea de urgență deoarece și acum se pot lua noi măsuri de limitare a răspândirii SARS-CoV-2 la nivel local, acolo unde este cazul.
„Sperietoarea cu starea de urgență e vehiculată de multe lume. Nu intenționez să revenim la starea de urgență. Există măsuri mai puțin dure care au efecte poate chiar mai bune. Deci, cea mai bună prevenție este masca, distanța, igiena. Nu avem nevoie să închidem toată țara pentru a avea un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu e nevoie de stare de urgență”, a declarat șeful statului.
În opinia sa, evenimentele la care vine multă lume ar trebui restricționate: „Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunți, botezuri, serbări, unde nu au fost respectate aceste restricții și este posibil ca astfel de întruniri să fie restricționate”.
România a fost vreme de două luni, în perioada 15 martie -15mai, în stare de urgență, din cauza epidemiei de coronavirus. De atunci, țara noastră se află în stare de alertă.
Joi, Guvernul Orban a decis prelungirea cu încă o lună a stării de alertă. Dată fiind o hotărâre anterioară a Curții Constituționale a României, Guvernul nu mai are nevoie și de aprobarea Parlamentului pentru a implementa o astfel de decizie.