Mesaj dur de la Martin Schulz pentru Liviu Dragnea: Şi eu aș fi fost la demonstrații (VIDEO)

Publicat: 11 09. 2017, 13:03
Foto: haaretz.com

După ce l-a susţinut în timpul campaniei electorale, Martin Schulz i-a dat o lovitură de graţie liderului PSD, Liviu Dragnea. Aflat într-o vizită în vestul Germaniei, fostul preşedinte al Parlamentului European a fost întrebat de un român ce părere are despre legile privind modificarea codurilor penale, dar şi despre protestele care au avut loc în această iarnă. Politicianul a răspuns fără ezitare că, personal, s-ar fi alăturat protestului din Piaţa Victoriei dacă s-ar fi aflat în România, informează B1 TV.

Mesaj dur de la Martin Schulz pentru Liviu Dragnea: Şi eu aș fi fost la demonstrații

#DIRECT_ONE_8pyord#

În timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz şi-a arătat susţinerea pentru Partidul Social Democrat. Acum iese la rampă cu altfel de declarații.

”Este o nouă șansă pentru tine să protejezi valorile familiei social-democraților, mai multă egalitate socială, salarii mai bune, promovarea drepturilor femeilor, o bună educație, promovarea unei Românii puternice și a unei Uniuni Europene puternice. Experiența ta în conducerea țării este o valoare incomparabilă pentru toți românii. Îți doresc succes și sper că noul guvern va restaura egalitatea socială pe scena europeană”, îi transmitea Martin Schulz lui Liviu Dragnea în decembrie 2016.

Aflat într-o vizită electorală la Wiesbaden, oraș din landul Hessa, din vestul Germaniei, Schulz a fost abordat de un român care i-a cerut un punct de vedere cu privire la legile menite să reducă pedeapsa pentru actele de corupţie.

”Întrebarea mea este: ce le transmiteți românilor din Germania și din Europa în legătură cu modificările de lege propuse, care prevedeau reducerea pedepselor pentru fapte de corupție? Și cum vă poziționați referitor la Liviu Dragnea ca persoană politică?”, l-a întrebat românul.

”Vă spun acum 3 puncte, pe care le-am transmis și domnului Dragnea personal. Aceste legi sunt absolut greșite. Și dacă aș fi fost la voi, și eu aș fi fost la demonstrații. Corupția trebuie eliminată de la rădăcini și dacă în partidul meu există corupți, eu personal voi rezolva problema. Apropo, am dat afară un vicepreședinte din fracțiunea mea, Adrian Severin, exact pentru așa ceva”, a fost răspunsul lui Martin Schulz.

Fostul ministru şi europarlamentar PSD, Adrian Severin a fost condamnat definitiv anul trecut la 4 ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.