”Mergem la Belina!” Protest inedit împotriva lui Dragnea, anunțat pe Facebook

”Mergem la Belina!” Protest inedit împotriva lui Dragnea, anunțat pe Facebook

Protest inedit împotriva lui Liviu Dragnea. Comunitatea Vis3z îi invită pe toți cei interesați ca, în weekendul 4-5 noiembrie, să-și ia undițele, scăunelul și lada de bere și să pescuiască în balta Belina. Nu de alta, dar șeful PSD a negat categoric că și-a făcut din Belina proprietate persoană și susține că orice român poate merge să se relaxeze pe această baltă.

”Mergem la Belina!
Liviu Dragnea susține că nu și-a transferat în proprietatea TEL DRUM cu ajutorul miniștrilor Sevil Shaiddeh și Rovana Plumb, balta Belina.
Tot în opinia lui Liviu Dragnea, TEL DRUM nu mai există, așa ca s-au anulat și contractele de închiriere dintre TEL DRUM și Consiliul Local Teleorman. În concluzie – balta Belina aparține poporului român.
Ne-am gândit să vă invităm într-o excursie la balta Belina, proprietatea statului.
Pentru cei pasionați de sport, avem o sugestie: pentru ca nu este perioada de prohibiție pentru pescuitul la știucă, va propunem sa va aduceți undițele, scăunelul și lada de bere.
Dacă Dragnea și Grindeanu pot, noi de ce n-am putea? Nu suntem parte din popor?
Mergem la Belina, logistica o stabilim împreună!”, este mesajul postat de Vis3z, pe pagina de Facebook special creată pentru acest eveniment.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`