Meniul de Crăciun al deținuților din România. Activitățile speciale care se vor desfășura

Publicat: 23 12. 2024, 09:33
Sursa foto: Pixabay

Și pentru deținuți urmează o perioadă specială în care vor avea parte de activități diferite, recreative, dar și de mâncăruri tradiționale, informează Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Ce activități vor face prizonierii

Astfel, în luna decembrie, deținuții beneficiază de activități diferite atât în penitenciar, cât și în afară, fiind vorba despre activități culturale și artistice, conform Ziare.com.

Deținuții vor participa la „expoziții; activități artistice – spectacole de iarnă, creații și confecționare de obiecte de sezon; pavoazarea spațiilor de deținere; activități în comunitate – vizite la mănăstiri, centre pentru persoane cu diferite probleme sociale, obiective cu însemnătate pentru reintegrarea socială; implicarea deținuților în voluntariat, prin activități de ajutorare și suport al persoanelor cu diferite nevoi; activități organizate în colaborare cu parteneri externi și participarea la slujbele religioase specifice praznicelor și sărbătorilor Nașterii Domnului”.

Aceste activități se desfășoară cu ocazia următoarelor evenimente: Ziua Națională a României (1 Decembrie), Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie), Ziua Internațională a Voluntarilor (5 decembrie), Sfântul Nicolae (6 decembrie), Ziua Drepturilor Omului (10 decembrie), Ziua Internațională a Solidarității (20 decembrie), Crăciunul (25 decembrie).

Meniul de Crăciun al prizonierilor

„Administrația Națională a Penitenciarelor urmărește menținerea și promovarea unui climat favorabil executării pedepselor privative de libertate, prin promovarea unor măsuri alternative, de sprijin a persoanelor private de libertate, în vederea asigurării prevenirii eventualelor evenimente negative în sistemul administrației penitenciare”, a mai precizat ANP.

În plus, ANP a solicitat un meniu special în ziua de 25 decembrie, de Crăciun. Astfel că, prizonierii vor avea la micul dejun ceai, pâine, brânză, ceapă uscată, pate de porc/pasăre, tobă – în funcție de regim alimentar și religie, la prânz vor avea felul 1 – ciorbă de porc/pui/vită – în funcție de regim alimentar și religie, felul 2 – sarmale/varză a la Cluj, cozonac, apă minerală, iar la cină va fi piure de cartofi, friptură de porc/pui (la cuptor), salată, fructe – în funcție de regim alimentar și religie.

Persoanele bolnave sau cele care nu pot consuma anumite preparate din cauza religiei vor avea un alt meniu.