Memorandumul privind înființarea Asociației „Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța“ a fost semnat

Memorandumul privind înființarea Asociației „Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța“ a fost semnat

Brașov, Bucureștiși Constanța se reunesc într-o asociație de dezvoltare durabilă. Principalele domenii de colaborare sunt conectivitatea, transportulși turismul.

Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, a semnat astăzi, alături de Primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru,și de Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău,Memorandumul de cooperare privind dezvoltarea integrată a Axei de Dezvoltare Brașov-București-Constanța.

În baza acestui Memorandum, cele trei municipii se vor asocia în vederea realizării unui scop comun: dezvoltarea durabilă, a lorși a zonelor limitrofe acestora.

Primarul General, Gabriela Firea, a prezentat detalii cu privire la asociere: “Practic, ne-am exprimat acordul de a înființa împreună o asociațieintercomunitară de dezvoltare durabilă, în special pentru domeniile conectivitate, transportși turism. Specialiștii vor lucra la platforma juridică, vom aveași un Statut al asociației, care va fi public.Ce ne dorim este să punem în valoare cele mai importante zone turistice ale României: litoralul, munteleși capitala. Iar pentru un turism de calitate avem nevoie de infrastructură, domeniu ce poate fi dezvoltat inclusiv prin astfel de parteneriate.

Realizarea de proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, planificarea comună a investițiilor publiceși furnizarea în comun de servicii publice decalitate sunt, conform documentului,principalele beneficii ale parteneriatului. Asociația va putea atrage inclusiv fonduri europene pentru proiectele inițiate.

Modalitățile concrete de colaborare se referă la integrarea Planurilor de Mobilitate ale Bucureștiului, Brașovuluiși Constanței, de exemplu prin crearea de puncte intermodale de transport,și la proiecte comune de promovare turistică – prin ofertarea de pachete turistice integrate:

Turiștii care au în vedere un sejur pe litoralul românesc vor avea posibilitatea să vizitezeși obiectivele turistice de la munteși din Capitalăși, similar, cei care vizitează Brașovul sau Bucureștiul vor avea la dispoziție informații despre celelalte zone. Compania municipală de turism pe care am înființat-ola București va pregăti, în perioada următoare, pachete turisticeși, de asemenea, o campanie de promovare a acestora, care va cuprinde elementeși obiective din Capitală, câtși din zona municipiilor Constanțași Brasov. Cred că este un pas foarte important, pentru că turismul contribuie, înțările care dau valoareși importanță acestui domeniu, cu un procent semnificativla PIB”, a completat Primarul General al Municipiului București.

Dacă la nivelul axei de dezvoltare Brașov-București-Constanța este importantă dezvoltarea infrastructurii de conectivitate,țintele la nivel local sunt:

• un sistem de transport public dens, dinamic şi eficient,care să faciliteze accesul către toate zonele oraşului;

• protejarea și extinderea spaţiilor verzi şi a falezelor;

• investirea în centre culturale: teatre, cinematografe, săli de operă;

• infrastructura pentru vehicule fără motor (în special alei pietonale şi piste pentru biciclişti);

• spaţiile publice de calitate şi să facilităm accesul către acestea;

• interacţiunea dintre oameni prin găzduirea de evenimente /ateliere de lucru / întâlniri profesionale / festivaluri.

Primarul General a arătat că Bucureștiul este deschisși altor colaborări, cea inițiată astăzi fiind doar un început: “Am vrut să dăm acest semnal, că turismul este extrem de important pentru noiși că dorim să investim împreună. Iar cum transportul este unul dintre punctele importante în acest domeniu, am prevăzut colaborareași pe acest palier.Multumesc reprezentantilor Bancii Mondiale, care au sustinut inca de la inceput aceasta idee”.

Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău: “Reușim, într-un moment important, la o sută de ani dela Marea Unireși la 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă, să construim o axă care va ancora definitv Dobrogea dețară. Am plecat în acest demers de la punctele comune pe care deja le avem. Nu suntem pe un teren arid, avem o fundație solidă: avem planurile de mobilitate realizate de Banca Europeană de Reconstrucțieși Dezvoltareși avem notorietatea zonelor pe care le reprezentăm. Ceea ce se întâmplă astăzi este un lucru firescși sper ca, prin indicatorii pe care îi atingem, să mergem către Comisia Europeană, pentru că sunt convins că proiectele pe care le vom genera împreună vor fi apreciate.”

Primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru: “Cred că este un pas important pe care l-am facutși Banca Mondială are posibilitatea să vadă că se poate lucra mai bine cu autoritățile locale direct.Am stabilit, împreună, principalul proiect de dezvoltare, care se referă nu numai la nivel local, ci isi propune sa lege orasele intre ele. Dincolo de faptul că ne referim doar la anumite domenii de activitate, cum ar fi turismul, trebuie să înțelegem că turismul fără infrastructură nu e posibil,și atunci ajungem la mobilitate, la accesibilitate, la ceea ce înseamnă planurile de mobilitate pe care le avem în momentul de față structurate, lucrate.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)