Memorandumul Guvernului nu are valoare, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, care susține că, de fapt, guvernanții nu și-au asumat îndeplinirea revendicărilor formulate de profesori, ci doar și-au reiterat promisiunile într-un mod mai oficial, iar dascălii nu vor putea să facă demersuri împotriva Executivului dacă nu se ține de cuvânt, a relatat Andreea Moraru, joi, la Știrile B1 TV.
„Câte nu sunt în Monitorul Oficial peste care se trece! Memorandumul, eu cred că au greșit denumirea actului pe care l-au făcut. Memorandumul se folosește în limbajul diplomatic și presupune niște enunțuri, enunțuri ale unor probleme care se vor negocia ulterior, în viitor, or din câte am văzut eu în acest memorandum Guvernul își asumă el promisiuni doar, face niște promisiuni. Mai bine îi spuneau «promisiune» și îl publicau așa, că tot aia era”, a declarat Augustin Zegrean.
El a explicat că memorandumul nu are valoare normativă.
„Sunt și acte care se publică în Monitorul Oficial care nu sunt neapărat acte normative. Depinde în care parte a Monitorului Oficial. Monitorul Oficial are patru părți, depinde unde îl publică, dar oricum asta nu îi dă mai multă credibilitate. Profesorii au motive să sufle și în iaurt, pentru că în 2008 li s-a mărit salariul cu 50% și nu li s-a dat, prin lege li s-a mărit atunci, au urmat mii de procese”, a continuat Augustin Zegrean.
„În baza acestui memorandum, profesorii nici nu vor putea să dea în judecată Guvernul dacă nu își îndeplinește obligațiile. Este o obligație asumată, dar este asumată doar de Guvern, este mai mult o promisiune decât o obligație și vedeți că nici nu îl semnează ceilalți. Memorandumul trebuie semnat de cel puțin două părți”, a mai spus fostul președinte al CCR.