O femeie în vârstă de 86 de ani din localitatea Gârla Mare, judeţul Mehedinţi, a căzut într-o fântână și acum se află la o adâncime de aproximativ 25 de metri, la suprafața apei. Mai multe echipe ale ISU Mehedinți au intervenit și e așteptată o altă echipă de experți de la ISU Bucureşti-Ilfov.
„O echipă de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucuresti-Ilfov, Grupul Special de Salvatori, formată dintr-un ofițer și șase subofițeri, specializați în intervenții de extragere a persoanele din medii ostile vieții, urmează să se deplaseze în localitatea Gârlă Mare, cu un elicopter Black Hawk aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI.
Solicitarea vine ca urmare a unei situații de urgență generată de căderea unei persoane în vârstă de 86 de ani într-o fântână.
Din informațiile pe care le deținem până la acest moment, persoana se află la o adâncime de aproximativ 25 m, fiind ancorată de o pompă submersibilă, la suprafața apei, conștientă.
La acest moment, echipele operative ale ISU Mehedinți intervin cu o autospecială pentru intervenția la dezastre, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și un buldoexcavator”, a transmis Inspectoratul General pentru SItuații de Urgență (IGSU), pe Facebook.
La ora publicării acestei știri, operațiunea de salvare e în derulare.